miercuri, 16 decembrie 2009

Cea mai lunga partie de schi din Romania

De ceva ani de zile cum se asterne iarna pe meleagurile noastre, imi fac fac bagajele, lustruiesc schiurile si plec in cautarea partiei perfecte, pe care sa ma pot da kilometri intregi fara oprire. Uneori trebuie sa strabat chiar juma' de tara pana sa dau de niste partii ce variaza de la cateva sute de metrii pana la ceva peste un kilometru si la plecare nu pot spune niciodata ca m-am saturat de schiat.

Tot ce n-am stiut eu in acest rastimp e ca de fapt cea mai lunga partie este chiar foarte aproape de casa mea, dar n-am putut sa o descopar fiindca de ceva ani nu prea a mai nins asa mult prin Pitesti. Ei bine anul asta pot spune ca ma bucur de o iarna bogata in zapada chiar la mine acasa. Asadar si prin urmare dupa doua zile in care a nins ca'n povesti mi-am aruncat schiurile in masina amicului si colegului Cosmin si impreuna am pornit spre partia de schi de la Babana, undeva langa Pitesti la juma' de ora de mers pe timp de iarna, sa pot spune ca macar la ceas tarziu in iarna am inceput sezonul de schi pe anul asta, oricum foarte tarziu fata de iarna trecuta.
Stiam de la bun inceput ce-mi rezerva aceasta partie situata pe un mic deal de la marginea satului Slatioare, caci de toamna trecuta tot dau tarcoale cu bicicleta prin zona imaginandu-mi dealul invelit intr-o patura alba ce-mi va permite sa ma dau de fiecare data cand am chef.


Ei bine iata-ma acum in fata visului implinit, sunt pe partie la Babana, zapada e chiar bunicica un strat de 20 cm de pulver se asterne la talpile schiurilor, teleschiul sta bine merci neclintit, dar ma pot bucura si asa de cei 150 m de panta :))) ce mai vis, sunt chiar fericit totusi, urc la pas incet incet, cobor insa cam prea repede raportandu-ma la efortul depus la urcare si tot asa imi petrec doua ore sub deviza "what goes up, must come down!".

Cam obositor totusi asa ca nu mai zabovim si ne luam schiurile la spinare si plecam la masina unde rasare geniala idee : "daca astia tot n-au curatat soseaua de ce sa nu ma dau tras de masina?!?" Zis si facut Cosmin scoate sufa din portbagaj o prinde de carligul minunatului sau Chrysler PT Cruiser si tine-te frateeee!

Incepem usor usor sa vedem cum merge treaba, trecem peste tatonari si Cosmin o calca din ce in ce mai tare pana aproape de 40km\h si iata-ma savurand una din cele mai tari partii pe care m-am dat pana in prezent cu zapada batatorita si fara pietre pe partie sau portiuni de gheata si unde mai pui ca m-am dat 5km. Unde sa mai gasesc eu asa partie !?!?!?
Ma declar fericit prin trairile zilei cu care am inaugurat acest nou sezon si pun punct aventurii la intrarea pe drumul principal asta pentru ca pe aici se pare unii nu stiu ce au facut dar au stricat partia cu plugurile lor. Ce vrei ma?!? Niste tarani!

marți, 14 iulie 2009

Google Rocks!!!!

Lumea zice ca sunt maniacccc !!!!
Daca's maniac n-am ce sa fac
Dar lumea are sufletul sarac
Pai nu mai bine maniac?!

Stau pe Google minute si ore si zile
Surfez, navighez pana naufragiez!!!

joi, 2 iulie 2009

Where is the love?



People killing people dying
Children hurtin you hear them crying
Can you practice what you preach
Would you turn the other cheek?
Father Father Father help us
Send some guidance from above
Cause people got me got me questioning :

Where is the love?
Where is the love?
Where is the love?
Where is the love?
Where is the love?

Melcutu'


El e Melcutu' si isi duce viata linistit in padure, alaturi de celelalte animale, convietuind in armonie si ducand o viata sanatoasa. In cele ce urmeaza voi relata cum decurge o zi normala in aceasta comunitate restransa.

Asadar, intr-o zi Melcutu' alerga de nebun prin padure de'i falfaiau ochii.
La un moment dat se intalneste cu vulpea care tocmai isi aprindea o tigare, iar Melcutu' zice:
- Vulpeo, nu e bine sa fumezi, mai bine hai cu mine sa alergi.
Dupa ce incep sa alerge se intalnesc cu lupul care isi facea liniute pe o oglinda ca sa traga pe nas, iar vulpea si Melcutu' il conving ca nu e bine, reusind sa-l inroleze si pe el in cursa.
Mai departe se intalnesc cu bursucul care isi cauta vena. Dupa indelungi certuri cu acesta reusesc sa-l corupa facandu-l sa nu se mai drogheze si pleaca si bursucul cu ei la alergat. Mai alearga ei ce mai alearga si se intalnesc cu ursul care fuma marijuana si incepand sa rada le spune:
- De fiecare data cand Melcutu' ia Extasy alergati ca fraierii prin padure!!!

I want to be formal, but i'm here to party !!!

Chiar daca nu am mai postat pe blog tricourile pictate in ultima vreme, asta nu a insemnat ca nu am mai pictat. Prin urmare va prezint un tricou realizat in toamna : Tuxedo t-shirt !!!
Tuxedo T-shirt

duminică, 14 iunie 2009

Povestea unui pas

Un domn profesor de la facultate, fata de care am un mare respect pentru felul in care isi tine prelegerile in fata studentilor, ne-a spus inainte de unul dintre cursuri urmatoarea zicala: "Drumul de o mie de mile incepe cu un pas!" Foarte adevarat! Dar un pas inseamna mult mai mult, un pas deja facut nu mai poate fi dat inapoi si nici cale de intoarcere nu mai exista, asadar fiecare pas e gandit si bine pus la punct, trebuie sa sti pe unde calci, pe ce sa calci si ce sa eviti. Un pas am facut si noi, un pas facut corect si la timpul lui, de aici vom merge inainte si nu ne vom opri pana ce nu vom ajunge la destinatia finala. Acest pas e facut de noi cei care suntem datori sa luam atitudine fata de tot raul ce ne inconjoara si pe care talpa noastra incearca sa il doboare, sa nu il lase sa se ridice ci sa ramana lipit pamantului.

Cine suntem noi? Suntem generatia care poate schimba multe, pentru ca dupa cum Tudor Chirila spune in Scrisoarea catre liceeni, schimbarea vine o data la o generatie. Nu mai suntem doar indivizi ce orbecaie in intuneric, de acum suntem un grup unit de un tel comun ce a gasit lumina ce ne-a dat un sens si o directie.

Ce vrem noi? Vrem totul, asa cum trebuie sa fie, vrem normalitate in aceasta societate, vrem sa putem respira, vrem sa ne exprimam liber, vrem sa aratam ce putem, vrem sa aratam ca suntem mai buni. Vrem!

Acestia suntem Noi :


Suntem Noi, nu ne puteti vedea infatisarea, dar ne puteti recunoaste usor dupa ceea ce noi simbolizam,suntem telul nostru comun ce ne uneste si iese la iveala lasand sa se vada idealurile noastre, suntem lupta si vom fi biruinta.
Da, dupa cum observi suntem uniti de iubirea ce o purtam in sufletele noastre fata de natura, acesta este raspunsul nostru fata de Mama Natura, careia ii suntem etern datori si nici o viata daca am incerca sa ii multumim si sa o rasplatim, n-am avea timp suficient sa o ocrotim asa cum Ea o face fata de noi.

In schimb ce facem, ii culcam la pamant padurile si ii secam izvoarele, ii pradam cu lacomie marile si oceanele si ii fragem aripile-n zbor prin otrava ridicata-n aer. Asta e multumirea ce o aducem noi Pamantului. Nu e de mirarea ca Terrei ii e greu sa ne mai gazduiasca si fara voia ei ii provocam traume ce se rasfrang asupra noastra, iar noi aruncam vina tot in carca ei atunci cand ne uscam de secete ce nu se mai termina sau cand inundatiile ne satura de ape involburate, atunci cand uragane ne smulg din casele noastre si ne lasa far'adapost sub stele. De ce trebuie sa spunem ca intr-o zi vom realiza tot raul facut si ca din acel moment vom incepe sa ne indreptam greselile facute, acea zi nu este in viitor ci este chiar azi, Pamantul nu mai poate indura prea mult, realizeaza ce inseamna siguranta casei tale, caci casa ta nu inseamna o camera, un apartament sau o vila, cu totii traim in aceeasi casa, ce trebuie sa formeze un camin in care toti membrii traiesc in compasiune si intelegere.

In orice loc te vei afla pe aceasta planeta, vei observa ranile lasate de trecerea omului. Oriunde vei merge vei gasi si oameni de bine, cu ei trebuie sa-ti unesti puterile si sa incerci sa alini durerea ce face ocol globului pamantesc.
Implica-te! In jurul tau sunt uneltele ce te vor ajuta sa-ti duci la bun sfarsit misiunea. Asa cum ei isi au ca unelte drujbele, topoarele, buldozerele, atatea masini si utilaje si noi avem mijloacele noastre sa ii oprim, pentru ca noi suntem cei multi, pentru ca in noi zace puterea, pentru ca noi PUTEM.

De aici din Pitesti de unde va scriu nu pot sa ma implic direct in salvarea padurilor tropicale dar cu siguranta pot lupta impotriva celor care vor sa ne asfixieze defrisand padurea Trivale. Cine vrem sa vina sa faca asta pentru noi? Fiecare, acolo unde este, are coltul sau de viata pe care trebuie sa-l protejeze.
Noi avem padurea Trivale, ea este cea care mentine balanta in echilibru in Pitesti, ina un echilibru precar. In talerul negativ se afla puternica industrializare din aceasta zona, petrochimia Arpechim si uzina Dacia. Daca ne descotorosim de plamanul nostru verde, o sa sfarsim sub greutatea talerului otravitor ce ne va zdrobi.

Exista si o poveste in care finalul ar putea fi unul fericit, in care oamenii ar realiza pericolul ce ii pandeste si ar incepe sa planteze copaci si sa-i ajute sa-si intinda crengile cat mai aproape de cer. Nu am vazut pana in prezent ca parcarile sa fie decopertate si in locul lor sa rasara spatii verzi, dar timpul nu este inca pierdut. Aceasta e nomalitatea.

Daca esti constient de tot ceea ce se petrece in jurul tau raspunde cand iti este intinsa o mana de ajutor, nu ramane indiferent fata de cei lupta pentru binele nostru al tuturor, implica-te in actiunile ce isi au drept scop protejarea naturii.
Pasul facut de noi este unul mic si timid, dar cu cat vom fi mai multi vom putea creste ritmul, nu vrem sa batem pasul pe loc, vrem sa ne eliberam de orice piedici si intr-un final sa putem alerga liberi.

luni, 1 iunie 2009

Am cazut Claie Peste Gramada !!!



In cele ce urmeaza voi descrie aventurile ultimei zile de mai, petrecuta in saua bicicletei si nu numai :)). Voi aborda o prezentare ceva mai schematica, in care voi lasa mai mult pozele sa vorbeasca, pentru ca unele dintre ele nu au nevoie de cuvinte, cele ce urmeaza au sa o dovedeasca.

Staring:

Ioana

Bicicleta:
Custom home-made full-suspension
Ture pe bicicleta:
Pitesti - Cotmeana
Pitesti - dealurile Stefanesti - Golesti
Pitesti - Poiana Lacului - Cocu
Site personal:
http://www.ioana86.hi5.com




Cristi
Bicicleta:
Santosa Alpha Tech
Ture pe bicicleta:
Pitesti - Campulung - Ref. Iezer
Pitesti - Podu Dambovitei - Pecineagu
Pitesti - Curtea de Arges - Barajul Vidraru
Site personal:
www.modjosworld.blogspot.com



Eu :))
Bicicleta:
DHS Climber
Ture pe bicicleta:
Pitesti -Mioveni - Bajesti
Pitesti - Costesti - Mirosi
Pitesti - dealurile Stefanesti - Golesti
Site personal:
www.ClaiePesteGramada.blogspot.com






O balta












Locatie


Traseu


Pitesti - Maracineni DN 73 - Micesti DJ 740 - Pauleasca - (no roads! no rules!) - Zarnesti DC 223 - Valea Marului- Calotesti - Galasesti - Rogojina - Budeasa Mare - Maracineni - Pitesti


Inceputul acestei escapade este cat se poate de firesc, ne intalnim toti trei in centru, mai mesterim cate ceva pe la biciclete sa ne asiguram ca avem frane, aruncam o privire pe o harta a Argesului si ne hotaram sa facem un traseu neumblat de noi pana atunci.
Zis si facut, sarim pe sei si iesim rapid din oras pe drumul spre Campulung Muscel, cotim stanga spre Budeasa dar ne urmam traseul spre Micesti. Aici facem o mica vizita principalului punct de atractie al zonei, conacul de la tara al avocatului Istrate N. Micescu.



Nu zabovim prea mult si pedalam in continuare pe drumul de duce spre Pauleasca, in stanga si in drepta case, pomi si oameni stand pe banca la poarta. La un moment dat se schimba peisajul si parasim asfaltul si urma sa ridicam praful de pe drumul pietruit ce ni s-a oferit.
O alta atractie, pe vremuri, intalnita de noi este Tabara de la Pauleasca, acum aflata in paragina


De aici intampinam tot mai multe probleme, drumul devine aproape impracticabil pentru ca un mic rau serpuieste in calea noastra si suntem instiintati de un satean ca n-ar fi chiar indicat sa ne continuam urcusul pentru ca umeaza sa traversam un sat de tigani.
Asadar, facem o mica pauza, mai mancam si noi cate ceva, gandim perspectiva traseului si ne hotaram sa traversam dealul din stanga. apoi care cum poate isi cara bicicleta pe un urcusul bine afundat in noroi. Inaintam cu chiu cu vai si nimerim intr-o poienita populata de oi si capre.





Toate bune si frumoase pana in clipa cand o rog pe Ioana sa imi faca o poza cu mine trecand cu viteza printr-o balta, pedalez pedalez prin viteza...si uite ce a iesit:

Click pe poza pentru marire!


Am facut si eu baita :)) dar tot nu m-am lasat asa ca am mai tras o dubla:

Cam asa imi doream sa iasa poza, dar acum am doua poze cu balta :)))

Langa ea ne-am oprit sa-mi storc si eu hainele de pe mine, ca altele nu mai aveam le-am lasaat sa se usuce macar putin, mi-am spalat ranile si am plecat mai departe. A urmat o coborare lunga si frumoasa pe care mi-ar fi parut rau sa o ratez daca ma loveam mai tare. Am nimerit undeva in satul Zarnesti am intrat pe asfalt si am gonit spre casa caci mai era destul de pedalat pana acasa.

vineri, 24 aprilie 2009

Incendiu de Vegetatie



Azi 24 aprilie 2009 iesit la o plimbare cu bicicleta ce se dorea placuta alaturi de prietenul Cristi, am avut ocazia sa traiesc o experienta deloc placuta ce imi confirma inca o data ca societatea in care traim este nepasatoare, chiar indiferenta fata de natura.

Astfel ma intalnesc cu Cristi si ne fixam drept traseu pentru ziua de azi, dealurile de la Stefanesti. O ruta devenita clasica pentru noi atunci cand alegem sa ne plimbam cu bicicleta in afara orasului, privelistea e chiar frumoasa din varf, e liniste si pace, multa verdetea, uneori se-ntampla chiar sa zarim caprioare, intr-un cuvant, e un loc numai bun pentru o scurta escapada.

Totul decurge normal, iesim din oras fara probleme de trafic, ajungem in Stefanesti, iar la un moment dat parasim definitiv asfaltul si incepem urcusul spre coama dealurilor. Fiind o zi insorita si chiar calduroasa ne refugiem la umbra codrului des si pedalam fara nici o graba incercand sa ascultam ce vietati sunt prin preajma. Apropiindu-ne de iesirea din padure cautam un drum neumblat de noi pana acum pe care sa il exploram. Dar stupoare, planurile ne sunt date peste cap, caci abia iesim din padure si ne izbeste un val dens de fum. Libera si nestingherita ardea o fosta plantatie de vita de vie plina de iarba uscata. Incendiul era strajuit din ambele parti de padure, iar focul nesupravegheat era intretinut de vantul ce batea fara mila raspandind flacarile, amenintand cu parjolul copacii din imediata vecinatate.



Ce e de facut, ce e de facut? Eu cu Cristi nu ne puteam bate cu flacarile de unii singuri cu mainile goale, dar cum mainile nu ne erau legate am sunat la 112 sa raportam organelor abilitate sa ia masuri privind acest incendiu de vegetatie. Cat se poate de civilizat am explicat unde arde, pe ce suprafata arde, cat a ars si cat de mult ar putea arde in continure daca nu se intervine rapid.

Cu toata increderea am asteptat salvatorii la fata locului, dupa cum primisem indicatii, dar dupa o ora nimeni nu se arata venind. Atunci am pus mana pe telefon si am sunat iar sa aflam daca pompierii sunt in drum spre noi si poate sa le mai oferim detalii in caz ca s-au impotmolit. Am fost asigurati ca au vazut fumul, ca sunt in drum spre noi, dar ca drumul prost le ingreuneaza deplasarea, asa ca sa stam linistiti ca vor ajunge in cel mai scurt timp. Cristi si cu mine chiar ne-am bucurat ca apelul nostru n-a fost considerat vreo farsa am asteptat langa incediu pentru inca 2 ore, vazand cum focul se extinde si cum din pacate a inceput sa arda si vegetatia din padure.



Pentru a treia oara sunam la 112, sa ne lamureasca si pe noi cineva daca chiar vin pompierii sau daca e cazul sa incepem sa ne rugam sa ploua, pentru ca alta speranta nu vedeam. O voce ce isi pastra calmul ne spune ca vom fi sunati de catre pompieri si ne inchide telefonul. Asadar uitati cum la ora 8 seara inca mai asptept sa fiu sunat de "salvatori" sa le pot fi de folos in lupta cu focul. Va las pe voi sa trageti concluziile!



sâmbătă, 18 aprilie 2009

Curatenia de Paste - Insula Bascov




In perioada premergatoare sarbatorii Invierii Domnului in fiecare casa se munceste cu spor la curatenia de Paste, pentru a intampina cum se cuvine aceasta sarbatoare. Dar cum casa noastra, a celor despre care veti citi in cele ce urmeaza nu inseamna patru pereti, ci ea este pretutindeni unde gasesti aer curat, apa si verdeata, ne-am mobilizat pentru a curata un mic colt din ceea ce numim noi acasa.



Stransi la un loc de Clubul de drumetie montana "Romania Pitoresca" ne-am intalnit joi 16 aprilie la malul barajului Bascov pentru a curata insula ce se afla in centrul acestui lac de acumulare.
Inca adormiti si zgribuliti de racoarea diminetii umplem trei barci cu toate cele trebuincioase unei escapade in natura ce se va intinde pe durata a 3 zile. Ne-am inarmat cu provizii serioase de mancare, pentru a ne asigura necesarul de energie sa putem vasli cu spor si sa eliberam insula de PET-urile ce o sufocau. Usor ne desprindem de ponton, pornim motorul barcii "locomotiva" si trenuletul format din barcile inlantuite lasa in urma malul si isi urmeaza tinta precisa: insula!
Insula incarcata de copaci desi, de care se agata liane, si aparent innacesibila, ne face cu ochiul oferind o poenita drept loc de campare ecologistilor veniti in ajutorul ei.


Tragem la mal, legam barcile apoi le descarcam si tabara noastra prinde cat de cat forma, ridicam in vant steagul, ne echipam cu saci menajeri, manusi si cange, formam echipe de cate doi omuleti verzi, ne imapatim in barci si incepem eliberarea insulei de sub robia PET-urilor. Berta ramane consemnata la tabara si insarcinata cu preparea mesei de pranz.
Eforturilor noastre se alatura si angajati ai "Apelor Romane" si vaslind contra curentului acostam din loc in loc la mal si umplem barcile de inesteticele bidoane de plastic de plutesc de jur imprejurul insulei. Astfel eu raman in barca cu Adriana , Elena cu Catalin, plus alte doua barci aparinand angajatilor Apelor Romane, iar Horia beneficiind de mobilitatea oferita de barca cu motor face un du-te vino si ne goleste din cand in cand barcile, ducand sacii plini la mal. Orele trec, noi progresam vizibil, lasand in urma noastra malurile curate, exact asa cum ar trebui ele sa fie de fapt. Cand soarele ardea pe cea mai inalta pozitie a boltei ceresti ne retragem cu totii la tabara de baza sa gustam din mancarea facuta de Berta. Nici nu apucam sa tragem la mal si ne intampina mirosul de varza la ceaun cu costita, care nicicand nu a fost mai buna ca atunci, asta si din cauza oboselii si a poftei de mancare ce ti-o da balacitul.


Abia terminam de mancat si tocmai cand ma pregateam sa ma bag putin la umbra in cort, sa-mi fac putin siesta, o alta barca trage la mal, in ea se aflau un reporter si un cameraman de la televiziunea locala Arges TV, dornici sa ne filmeze la lucru. Asadar spun adio cortului si ne risipim pe lac reluandu-ne munca iar pana la lasarea serii lucram fara intrerupere, dar timpul trece repede si placut pe lac.
La lasarea intunericului o parte din noi au ramas pe insula, iar o parte s-au dus la casele lor.
Desi aveam cortul ridicat si eram pregatit sa-mi petrec noaptea in mijlocul lacului, am preferat sa merg acasa in Pitesti in incercarea de a mai coopta si alti voluntari pentru a doua zi, dar cautarile mele n-au dat rezultat.



Astfel ma intorc vineri dimineata pe bicicleta, iar la ponton sunt asteptat de Horia cu barca, mai luam cu noi pe Alina, pe Nutza, pe Mircea si pe Cristi si plecam iar pe insula noastra. Luam micul-dejun acompaniati sonor de antrenorii de caiac canoe ce isi aclamau sportivii: "Haide haide haideee!!". Era tare amuzant sa ii auzim repetand mereu cuvintele astea pe acelasi ton.
Terminam de mancat, reorganizam echipele, lasam barcile la apa si incepe o noua zi de ecologizare. Lucrurile decurg lafel pana la lasarea intunericului: noi umplem barcile cu saci de gunoi, Horia ii cara la mal si tot asa. Oarecum munca noastra se complica deoarece trebuie sa ne strecuram prin stuf sa putem strange pet-urile ce incercau sa-si piarda urma in desis.
O data cu lasarea intunericului punem capat actiunii noastre si ne retragem la corturi, strangem lemne si punem ceaunul la foc sa ne putem gati cina bine-meritata.





Dupa ceva vreme mai primim printre noi doua barci pline de oameni ce aduc cu ei o chitara, bere si buna dispozitie. Stransi in jurul focului cantam si ne veselim pana la 4 dimineata, cand o mica ploaie ne sperie oaspetii. Asadar ei pleaca, noi ramanem si linistea se asterne. Ne bagam rapid in sacii de dormit si ne inchidem rand pe rand in corturile noastre. Imi era tare dor de cortul meu, i-am dus lipsa toata iarna.




Sambata dimineata ne trezim tarziu dupa rasarit si chiar daca deschidem corturile sa intre soarele si vantul nu ne grabim sa iesim din saci, ( "mai lasa-ma nitelus ca e bine in culcus" ). Pana la urma scoatem nasul la lumina, mai apridem un mic foc sa pregatim micul dejun, apoi ne mobilizam cu toii sa spalam barcile.


Timpul se scurge, am mai fi zabovit mult si bine, dar unii dintre noi mai au si treaba pe acasa, asa ca strangem corturile, impachetam sacii, stingem focul si imbarcam totul si lasam in urma insula ce ne-a gazduit aceste 3 zile, doar ca acum si-a recapatat stralucirea de odinioara, cand pe aceasta lume nu existau pet-uri si oamenii erau mai apropiati de Natura Mama. La revedere tabara draga!


Pentru mai multe poze:
www.galerie.romaniapitoreasca.ro/album11

duminică, 22 martie 2009

Buila la mare inaltime - Creasta Stogsoare






Duminica in zori trezit de soarele diminetii imi arunc in rucscac coltarii, hamul, casca si ceva merinde imi trag rapid bocancii in picioare si ies in strada sa fiu racolat de Catalin cu masina, mai adunam de pe la cuiburile lor pe rand pe Costin si pe Cornel si plecam sa ne bucuram de un cer senin pe crestele inzapezite din Buila.

Iesim rapid din Pitesti si ne indreptam vertiginos spre Ramnicu Valcea unde facem ultimele provizii iar de aici nimic nu ne mai sta in cale pana in Buila. Ajunsi intr-un tunel unde turturii impaienjenisera trecerea, ne razboim cu ei si ii luam la tinta, iar ei cad unul cate unul sub asaltul pietrelor zvarlite cu tinta precisa. Asadar ne facem cale si urmam lumina de la capatul tunelului.


Pe o asemenea vreme tot ce doream cu totii era sa admiram privelistea din creasta, asa ca fara sa zabovim prea mult strangeam hamul pe noi, ne potcovim cu coltarii, fixam casca pe cap si urcarea incepe domol pe deasupra tunelului. Spun domol pentru ca ceea ce din vale nu parea sa opuna prea mare rezistanta, ne-a cerut o prima asigurare in coarda. Pasez pioletul meu lui Cornel, iar acesta parcurge incet si sigur distanta pana la primul copac de unde ne trimite o coarda de ajutor. Gratie sprijinului primit de sus il ajungem din urma si ne putem continua periplul.


O taiem rapid in dreapta printr-un jgheab cu zapada intarita ce permite o urcare foarte placuta printre copaci. In doar cateva minute ne bucuram din plin de lumina din creasta Stogsoare si ne este dezvaluit ochilor peisajul alpin imposibil de descris in cuvinte. Ne oprim pentru ceva poze, mai lepadam ceva haine, iar apoi cu mare atentie pasim pe creasta ingusta si inzapezita, pe urmele lasate de copita unei capre negre. Inaintam cand cu ochii pe unde pasim, cand la peisajul dezvaluit noua, reperand in dreapta in vale Cabana Cheia, iar in stanga Masivul Fagaras.











Cabana Cheia Masivul Fagaras

Mergem ce mergem pana ce ne vedem nevoiti sa facem un prim rapel pentru a ne putea urma traseul. Rand pe rand ne lasam in coarda coborand intr-o sa de unde ne recuperam coarda si tot inainte pana ce ne vedem nevoiti sa ne asiguram iar in coarda pentru a ne catara si descatara pe niste portiuni ce imbinau stanca cu zapada ingheatata. Cata pleaca primul si fixeaza asigurari pentru toti, Cornel il urmeaza, iar eu raman pe urma sa adun asigurarile de pe traseu. Procedeul se repeta, iar apoi ajunsi la jumatatea traseului luam o mica gustare pastrand in drepta imaginea cabanei Cheia, iar Fagarasul dispare din peisaj, dar in schimb rasare in fata noastra Claia Stramba.

Claia Stramba



In ceea ce urmeaza de parcurs ramanem neasigurati, dar foarte prudenti la fiecare pas si usor usor ne apropiem de o alta parte spectaculoasa a traseului. Ajunsi la marginea unor pereti verticali imposibil de coborat la liber, scotem iar din rucsaci artileria grea si ne pregatim sa ne bucuram de senzatia coborarii in rapeluri succesive, patru la numar, de cate aproximativ 30 m fiecare. Nici unul n-a semanat cu altul, cu exceptia procedeului folosit, am asigurat coarda de cate un copac, ne-am legat in coarda, si unul cate unul am am lunecat pe coarda. Abia cand ajungeam cu totii jos la capatuil coardei incepeau emotiile si frica, cand incepeam recuperarea corzii, temandu-ne ca nu cumva sa ramana agatata printre crengile copacilor, dar aceasta s-a dovedit parte din echipa si s-a intors la noi de fiecare data, gata pentru inca si inca un rapel.


Pe parcusul coborariilor am intalnit si ceva grote din care speram sa nu scoata nasul la lumina Mos Martin, trezit de noi din hibernare, dar in schimb am gasit un mic liliac ce n-a parut deloc deranjat de prezenta noastra.


Am ramas si suspendati deasupra stancilor taioase dar reveneam rapid cu picioarele pe pamant. Din rapel in rapel am ajuns la baza padurii, am strans tot si am pornit spre Cheia, unde nu am stat prea mult la taclale din pricina orei inainte, asa ca am dat bice si am revenit la masina, stiind ca acolo sunt ultimele noastre rezerve de mancare. Am mancat pe saturate, ne-am imbarcat si am luato binisor la vale, intorcandu-ne teferi si nevatamati la casele noastre.