luni, 14 iulie 2008

Daca vrei sa fi fericit toata viata, invata sa zbori !

                                                

Zborul e-un pumn de vise, 

Te-avanti cu palmele deschise, 

Doar cerul afla taina lor ascunsa

Caci pe pamant revi palma stransa.

 

   

luni, 7 iulie 2008

Printre nori prin Bucegi


Pentru a doua oara pot spune ca exista viata dupa sesiune :)) este deja o certitudine si in patru ani o sa devina un brand bine cunoscut. Si pentru prima oara pot spune ca am putut pleca d'acasa dupa ce planuisem iesirea asta cu o luna inainte , de fiecare data planurile bine gandite imi erau date peste cap, acum ceva s-a intamplat totusi, desi era sa fiu intors din drum inainte de imbarcare, totul s-a rezolvat dupa cateva vorbe bine gandite si o privire duioasa.

Duminica la plecare eram un intrus printre stundetii de la Facultatea de ecologie ce plecau in practica mult asteptata, ma simteam ca un fel de ciudat printre ei, dar s-a dovedit sa nu ma priveasca chiar asa, pentru ca omuletii astia eco m-au primit printre ei ca unul de'al lor. De introducerea mea in lumea buna s-a ocupat Bebe, mica mea colega care uraste baietii :))).

Dupa un drum de vreo 4 ore plin de voie buna si de chiuieli, am ajuns la poalele cabanei Padina, din Parcul national Bucegi, unde m-am infiltrat in camera rezervata baietilor, desi eram nerabdator  sa dorm in minunatul meu cort, numai ca era umpic cam tarziu sa il instalez, nu ca ar fi mare scofala sa il 'nalt, dar trebuia sa vad care e atmosfera pe acolo, sa aflu cum sta treaba cu ursii in zona. Dar seara nu am stat cu mainile in san, ci m-am pus strajnic pe socializat, si am luat contact cu un om extraordinar, un domn profesor din Moreni,oras al aurului negru, ce avea sub tutela o gloata de copii de generala  ce se  campasera foarte aproape de cabana noastra. Pustanii de la cort m-au primit seara la focul lor de tabara si se bucurau sa ma amestec si eu  printre corturile lor, dar pana una alta m-am bucurat de  foc si de un somn nu prea odihnitor in cabana, deoarece colegii de camera, niste petrecareti inraiti  au tras la masea pana in zori:)) si nu s-au gandit la restul, noroc ca a doua zi am avut un traseu micut de la Padina pana la Saua Strunga, numai bun pentru inceput, a fost ca o aclimatizare presarata cu imagini minunate, cu o stana, un refugiu si la capat o vale adanca de toata frumusetea.

Seara la cabana parca petrecareala a luat amploare asa ca am stat pana tarziu la foc cand m-a trezesc langa mine cu un cetatean turmentat ce  purta un tricou de'al meu pentru ca de beat ce era a necajit o fata ce i-a turnat berea in cap si apoi si-a gasit schimburi pe patul meu. A trebuit sa am grija de el, pentru ca a avut cateva tentative de a cadea in foc si era cat pe ce sa imi arda tricoul :)). L-am mai tinut nitzel la aer pe iarba, apoi l-am ademenit in cabana promitandu-i ca am bere sub pat. L-am predat colegilor de camera si am dat fuga iar la foc cu Bebe si Emil si am desfacut o sampanie sa sarbatorim succesele nostre din sesiunea recent incheiata, sa preamarim vacanta ce ni se asterne si nu in ultimul rand sa udam cortul. Sampania a curs repede pe ale noastre gaturi insetate, focul nu voia sa mai renasca din cenusa'i proprie si din propriu'i jar, iar la auzul latraturilor ce anuntau prenzenta lui Mos Martin, am luat o patura si m-am bagat la cort si am tras un somn cum nici nu visam vreodata. Cand m-am trezit si am scos capul la lumina din culcus am fost tare uimit cand am vazut celofan pe restul corturilor pentru ca  pe timpul noptii nici n-am bagat de seama ca norii au aruncat ceva stropi pe casutele noatre. Ma simteam asa de mandru de cortul meu ca m-a protejat asa bine, incat nu numai ca n-a lasat apa inauntru, dar n-a facut galagie sa ma trezeasca :))...asta da treaba.

In doua zi de tabara n-am mai scos harta si m-am lasat dus de restul grupului la vale spre Lacul Bolboci si de acolo m-am tot tinut  dupa ei, neatent incotro merg dar fericit cu ceea ce vedeam in jurul meu si tot luam inaltime si ma asteptam sa vad care era destinatia, cand intr-un final ma trezesc intr-o fosta cariera de piatra ce nu prea m-a incantat asa mult, doar privelistea pe care o oferea in jurul ei mai stergea din amarul ce mi-l lasase muntele ranit.

Apoi am facut cale intoarsa pana la Padina pe drumul care am venit si cat fu drumul de lung m-am intrecut cu Emil in a spune bancuri, asa de incet ne-am intors incat am ajuns ultimii la cabana. P'acolo toti erau franti de oboseala, de parca ar fi fost storsi de toata energia ce o aveau in trup, stateau ca niste frunze, care pe unde picase din ram. Insa spre seara parca erau huhurezi, caci toti isi revenisera si erau pusi pe distractie si m-am lasaat si eu ademenit de umorul lor si faceam naveta de la foc la cabana sa nu ratez distractia prin nici un loc, asa ca 1 noaptea m-a prins in cabana, cand focul se stinsese si pustii intrasera la cort. La un moment dat in linistea noptii incepe sa zbiere o goarna ragusita si din padure se ivesc raze de lanterna, oops era o ursoaica ce dadea tarcoale unei remorci de gunoi lasata neatent peste noapte prin preajma si asa ca in noaptea aia m-am lasat pagubas sa mai bat drumul pana la cort desi ar fi trebuit sa fiu acolo langa el sa il protejez pt ca in zori  aveam sa aflu ca ursulica isi bagase gherutele intr-un cort pus cam anapoda langa rau, oricum departe de campingul nostru.

A treia zi dimineata urma sa urcam la Babe sa le vedem stand la sfat, dar trantorii mei  au ales sa urce comod  cu telecabina de la Pestera pana sus, asa ca am luat atitudine si dupa ce  mi-am impartit bagajul in doua  cu Bebe, am pornit in galop nebunesc spre batranele, lasand grupul somnoros  in urma pasilor mei. Si dai si dai cand prin jepi,  cand printre pietre, astfel am batut in  cel mai rapid mod traseul, iar la sosire spre stupoarea mea eram primul ajuns, deoarece telecabina lor avusese o mica intarziere din pricina unei revizii, teribil m-am  bucurat ca nu m-am lasat eu asteptat, ci ei. Apoi ceata s-a strans in jurul  Babelorpentru poze,  apoi  cu Sfinxul si evident cu Lord, un minunat saint bernard cu care faceai poza la minut in creierii muntilor .

Am lasat Babele sa-si vada de barfa lor, Sfinxul sa filozofeze cat o vrea si am apucat pe o cararuie, inalbita  de   petece de zapada,  ce ne-a purtat pana la Crucea de pe Caraiman. Fiind printre nori albi si pufosi  nu-mi puteam forma in minte imaginea traseului, asa ca m-am lasat dus de pasii mei  pana cand  crucea a rasarit in fata nostra, colosala priveliste ne-a oferit Caraimanul. Aici iar poze poze poze si apoi am scos brisca sa savuram o conserva la pachet, am asteptat sa treaca norul spre a ne largi perspectiva si ne-am intors la Babe.

Am luat harta am analizat nitzel oprotunitatile unui alt traseu si apoi  eu cu Bebe si o colega de'a ei am schimbat ruta de intoarcere si ne-am dus la Piatra Arsa prin Jepii Mari, iar de ai aici am recrutat pe Misa, catelusa botezatata de noi astfel in onoarea  lui  nea Mishu agramatul, ce ne-a dus  in siguranta pana la Padina. Aici  Mia a inceput sa se lupte cu niste oase gasite prin iarba, iar cand m-am intors cu si mai multe d'ake gurii  pt ea, n-a mai fost de gasit, mi-a parut rau ca nici nu si-a luat ramas bun prietenul nostru de drum. Seara asta am bagat somn de voie mai devreme caci eram tare obosit si ars de soare.

Ziua a patra era dedicata unui program mai lejer ce cuprindea doar o vizita in Pestera Ialomitei si un curs despre Masivul Bucegi. Pestera Iolamitei  pentru mult timp nu m-a surprins,tinand misterele ascunse de ochii nostrii, imi parea demitizata deoarece era luminata aproape complet si peste tot erau scari si lemne lasate aiurea, parca isi pierduse farmecul, dar tot frumoasa tot era. Am mers, am mers si la un moment dat scarile s-au terminat brusc, lumina nu mai razbea de unde pestera incepuse sa se ingusteze. Motiv de bucurie pentru mine si pt Emil asa ca ne-am aprins frontalele si am activat simtul nostru de exploratori si ne-am tarat cat am putut de mult pana unde nu s-a mai putut, parca ma strecuram spre comoara piratilor, era o portiune micuta neatinsa de mana omului prea mult, doar cativa pasi mai erau pe pamantul ud, semn ca nu era taram neprihanit, dar oferit  de pestera putinor cutezatori. Ne-am strecurat 'napoi pe unde am intrat si ne-am alaturat grupului pana la iesire si apoi iar la tabara de baza Padina.

La cabana ceva cam plictiseala, dar  cu o idee ce a facut toti banii am ras pana am facut burta. La ora 3 toata lumea era convocata in sala de mese pentru curs si toate fetele trebuiau sa treaca pe sub gura podului la iesirea din camera, asa ca m-am suit binisor in pod si d'acolo pandeam pe cei slab de ingeri si intindeam cate o mana spre a obtine cate un urlet infricosat, iar eu le ofeream rasul  meu colorat. Si asa rand pe rand mai toate fetele au cazut in plasa intinsa special pentru ele. Spre seara am anuntat pe toti ca urma sa plec inaintea lor acasa deorece mai trebuie sa si muncesc o zi doua pe saptamana.  Imi parea tare rau ca'i parasesc si le las lor toata distractia. dar nu aveam incotro, asa ca mi-am strans cortul sa nu il gasesc ud diminieata, am facut bagajul si in zori doar imi puneam bocancii in picioare si o luam la pas. Nu putea sa las lumea trista, asa ca am gasit cum sa ii inveselesc iar, umpland cabana de chiuieli si hohote de ras. Drept urmare am cules de pe iarba din fata cabanei  un mic brotacel si il  purtam in palme spre al prezenta fetelor ce-l intampinau cu un mult asteptat  tipat isteric :)) iar dupa ce sculasem toata cabana i-am redat libertatea brotacului si m-am bagat la somn caci in zori aveam planuri mari.

Cand s-a crapat de ziua am impachetat restul in rucsac si am plecat inima stransa spre Varful Omu, intr-o ascensiune solitara. Imi parea rau ca ii pot lua cu mine asa ca nici nu i-am mai trezit sa imi iau ramas bun  de la ei. Am iesit timptil din cabana, am tras aer in piept si am simtit in clipa aia ca va fi o zi frumoasa. Dupa 3 ore de la plecarea mea si dupa 4 tricouri ce le-am facut learca pe traseu am ajuns pe varf, de fapt nici n-a fi stiut ca sunt pe Om daca nu intrebam doi muntzomani din galati ce mi-au devenit apoi prieteni de drum.

Am facut  o poza, am mancat o conserva si am baut o cafea impreuna apoi ne-am luat rucsacii la spinare si am coborat pe traseul ce ducea la Babe. Si pe drum, surpriza. ghici cine-mi iese in cale, toti ai mei de la cabana urcau si ei la Om, parca trecuse o vesnicie de cand ii vazusem ultima oara, asa de tare ne bucuram de reintalnirea noastra si parca as fi urcat iar cu ei, dar timpul era scurt si aveam un tren de prins, asa ca le-am indicat drumul cel mai scurt  si i-am lasat prada privelistii ce ii astepta. De la Babe, am luat telecabina in Busteni si apoi  din gara am luat un accelerat ce m-a dus in lumea civilizata cu care nu-mi doream sa iau contact prea mult, dar m-am conformat si mi-a urmat drumul spre casa.

joi, 26 iunie 2008

Bobocica Boop

Tricoul pt Bobocica e o isprava mai veche, numai ca imi doream alte poze in care sa apara si ea, dar micuta nici nu-si mai vede capul de atata scolire pentru BAC. Dar nu'i bai, ca scapa ea cu bine, chiar foarte bine si o sa mai pun si alte poze. Si daca nu o cunosti pe Bobocica, nu ai citit prea des blogul, pentru ca ei i-am mai facut un tricou cu cei doi pinguini ce se leganau. C'ya amigos si mult succes!!!

luni, 16 iunie 2008

Tananaaa..!!! Mmazare Man!!!



Fighting crime, trying to save the world,
here he come just  in time the Mmazare Man !!!
In zilele acestea avem nevoie de acest omulet verde,
Doar Mmazare Man mai poate sa salveze ce mai  e de salvat,
nu il cautati va gaseste el ! :))
 Think Green Just like Mmazre Man!!!  








The day  is saved by Mmazare Man!!!!




marți, 10 iunie 2008

Imbraca-te la meci in TRICOU-LOR !!!





Doar  la "Claie peste gramada" poti gasi asa numitul TRICOU-LOR ;)) pentru ca  in perioada asta infloresc ca papadiile in soarele diminetii,  suporterii in galben!!!  Chiar daca fotbalul ne uneste pe toti in galben,  e bine sa ne distingem macar prin tricouri  unicat! Eu unu' m-am bucurat teribil sa am tricou ceva mai diferit de ceilalti suporteri, cred ca si fratele'meu a apreciat 
ocazia de a fi inedit!
Pana atunci Hai Romania!!!!






Suntem toţi pui de lei
Si luptam ca si ei

Cand e clipa de foc!





Să fi cel mai bun !!!
Daca lupţi  vei invinge mereu!

Cand vrei nimic nu e prea greu!



Noi suntem români, noi suntem români!
Ooooo...ROMÂNIAAAA!!!!









duminică, 1 iunie 2008

Kitch Kitch Kitch ,,,,partyyyy !!!!

Adevarul este cam asa, cand nu esti cocalar (manelist manelar bla bla) iti doresti sa fi, asa ca recurgi la tot felul de metode pagane incercand sa pari cat mai kitchos. Cam asa au stat lucrurile vineri seara in CubA, unde s-au strans cei mai prost imbracati oameni din urbe, ce sa mai, am contribuit si eu cu ceva tricouri originale in conceptie, dar kitchoase in esenta.




Asadar s-au servit doua bucati in genul D&C (DULCEA & CABBANA) pentru domni si domnisoare :



Imediat dupa asta a venit repede si binecunoscutul brand cK (Calvin Clei) :)))))



Iar daca acest tricou lipseste din garderoba unui manelist autentic este jale mare, mandria sa are mult de suferit, mare atentieee: De puta madre akka. Cateaua de mata 69 bineinteleessss....




Si daca s-a intamplat sa nu va saturati de tzoalele
pe care scrie COR73Z, cu siguranta
trebuie sa tineti pasul cu moda si sa fiti in tendinta,
drept urmare comandati acest tricou feeric,
produsele noastre nu se gasesc in magazine, nici la talcioc, bazar,
in piata sau pe acolo de unde cocalarii isi iau hainutze dragutze :)
asadar noul COR73Z este asa zisul COr43L (CORNEL)



Pentru ca prostul nu e prost destul fara lantisor si ghiul, priviti urmatoarea bijuterie, o adevarata capodopera:





Asta e fratzioare, unii are altii n'are !!! :)))

marți, 6 mai 2008

Zguduind prin Vrancea de 1 mai !



Cu toate ca am fagaduit ca dubita va ajunge pe litoral de ziua muncii, 
mi-am incalcat promisiunea pentru ca la mare de  1 mai se anuntase forfota mare si personaje diverse, numai ca soarele lipsea din peisaj, 
am preferat  sa ma alatur "grupului de amici" si sa mai impartim  pentru inca o data aceeasi cabana si aceleasi trasee, oricum la munte parca nu m-ar fi deranjat asa mult daca nu era cald si soare, dar spre bucuria tuturor de ziua muncii am avut parte de o zi placuta, doar nori razleti ce dadeau rotocoale deasupra capetelor noastre incercand sa ne sperie nitel.

    


Plecarea a fost stabilita in zorii zilei de miercuri, dar decalata cu doua ore,  adica doua ore de somn in plus, pentru ca pe ultima suta de metrii s-a renuntat la parcurgerea drumului pana in Focsani cu trenul, in beneficiul mobilitatii oferite de o generoasa 
masina.
Unu' cate  unu' ne-am strans  la Davila, Bianca si cu mine chiar am ajuns in acelasi moment la locul stabilit, iar apoi Buri si George akka Adi ne-au reperat rapid, am incarcat rucsacii in portbagaj si apoi am taiato spre Mioveni sa culegem si pe Deea, 
ultima componenta a cvintetului muncitoresc.
Si din Miovenit tot mai departe prin Campulun Muscel, iar mai apoi am strabatut ametitoarele 
serpentine ce duc spre Brasov, iar o data ajuns in orasul de sub Tampa, m-am lasat prada somnului si cand m-am trezit  credeam ca am ajuns asa departe incat am trecut granita, pentru ca nimeni in afara de cei din masina nu mai vorbea romaneste in jurul meu, iar pe toate afisele si placutele erau atarnate litere si cuvinte de neinteles, si claie peste gramada amicii
 s-au mai apucat si de baza vazandu-ma asa de naucit mau pacalit ca suntem in Focsani, 
dar eu in pom  si pomu'n aer i-am crezut, o bucata de vreme,
 pana ce am auzit pe la spate ceva chicoteli si tot isistand ca suntem in Focsani,
abia ce m-am dat jos din pom si am relizat ca de fapt suntem in Targu Secuiesc.





Din Targu Secuiesc am plecat mai departe spre Lepsa, dar nu prea grabiti, mai mult la pas, chiar si cu masina deoarece drumul nu ne permitea, in schimb pe langa noi grabite goneau camioane 
incarcate cu busteni, lasand in urma padurea cheala si prin multe parti realizam cu stupoare ca pamantul o ia la vale, dar vreau sa trec rapid peste aspectul asta pentru ca o sa imi piara cheful de scris.




Si iata-ne ajunsi la pensiunea ce ne va gazdui pe durata periplului nostru prin Vrancea, o vila draguta, chiar in tendinta prin culoarea ei roz, iar ca sa ma incadrez perfect in decor, m-am cazat intr-o camera tot roz :)). Acolo ne-am marit grupul, ne-am intalnit cu Ionut, Madalina si Stefan,
 am mancat impreuna iar apoi program de voie, am batut mingea prin iarba, am dat aripi zmeului, nu prea mult pentru ca vantul n-a intrat in joc cu mine, asa ca am inceput sa azvarl cu bumerangul sa-l intarat sa sufle mai puternic. Cand toti am iesit la lumina, am cercetat zona in amonte de raul de langa pensiune, iar la coborare am incerc sa ma dau pe role desi drumul nu arata deloc bine si pentru ca 
m-a mancat, m-am si scarpinat luand nu una, ci doua trante urate, iar abia apoi m-am potolit.



A doua zi am dat trezirea in toata cabana de cum am facut ochi, pentru ca era  1 mai si urma un traseu ceva mai cuprinzator. Vremea tinea cu noi din plin, energie la maxim, iar cand am aflat ca
putem cobora pe o scurtatura pe care candva nemtii s-au retras din muntii nostrii, parca ne ardeau talpile de nerabdare, asa ca rucsacii in spate, baterii in aparatul foto si de aici sa te tot ti.
Dupa ceva kilometrii buni de mers, am facut si prima oprire la galagioasa Cascada Putna, unde a fost ceva in genul unei sesiuni foto :)).


Cu toate ca pe indicator principalul obiectiv era cascada, antentia mi-a fost rapita de o soparla ce
se incalzea timid la soare, astfel ea a furat prim-planul catorva poze;)


De la cascada am facut cale intoarsa, iar apoi am cotit spre "Rezervatia naturala de carnivore mari Tisita", iar aici de la intrare si pe tot parcursul plimbarii pe cararile inguste acopaniate de suntetul raului amplificat de chei, a fost ca o descarcare de tot ce e in afara rezervatiei. E minunat sa vezi doar natura fara influenta nefasta a omului, sa nu o vezi decorata cu pet-uri, sa te plimbi cu adevarat printre copaci falnici, nu printre cioturile unor paduri fantoma, asa da!
Cu toate ca indicatorul de la intrare ne dadea sfaturi cum sa ne ferim de ursii  flamanzi ce ne vor iesi in cale, tot ce am intalnit pe acolo a fost doar aceasta mica vietate verde(nicidecum ca mi-as fi dorit foarte mult sa dau nas in nas cu Mos Martin ), poate ca daca pupam brotacul se transforma in urs, bine totusi ca m-am abtinut :)).


Si au tot mers ei, 'nainte 'nainte, sarind cand la stanga, cand la dreapta cursului de apa si au tot mers pana ce stupoare, o arcada micuta sapata in stanca, apoi inca una ceva mai indrazneata, pana ce stupoare, am ajuns la destinatie, un tunel adevarat din care se vedea doar o luminita de la capatul celalalt. Am fost tentati sa nu-l strabatem deoarece parea inundat, dar nu ne-am lasat intimidati si mai pe cate o piatra ce ce scotea capul din apa, mai pe de'a dreptul prin apa unde era mai mica, mai prin noroaie bine ascunse in intunericul din tunel si iata-ne la capatul sau, soare, frumos si un alt fir de apa, dar nu de apa ne era noua pofta, ci de berea din rucsac ce o pastrasem ca recompensa pentru clipa cand vom fi la finalul traseului planuit. Am mai scos si ceva merinde din bocceluta, iar apoi cu forte proaspete ne-am tras cu totii in poza si am suant retragerea cu gand sa ajungem la pastravarie.

Si cand la deal, cand la vale treceam cu pas vioi , dar nu prea grabiti sa ne despartim de ceea ce ne inconjoara, cu ochii numai pe stanci, cand in sus sa admiram ce a sculptat apa prin forta ei nestavilita, cand cu privirea in pamant avand grija pe unde calcam.


Si inca aproape doua ore ne-am purtat pe picioare pana spre iesire si de aici bun ramas padurarului, intrebandu-l daca nu putem trece raul pe undeva, sa o scurtam spre pastravarie caci asta ne era gandul de acum. N-am avut noroc, am ocolit ceva drum, dar iata-ne la pastravarie si pastravaria inchisa, ne-am amarat cumplit sa dam de usi ferecate, pentru ca tot drumul am planuit in fel si chip cum sa gatim mai bine pastravul, asa ca ne-am pus pofta in cui si ajunsi la cabana pe inserat, am pus mamaliga la fiert si-am incins un talmes-balmes sa ne stinga pofta de peste si sa ne aline foamea, pentru ca apoi sa mai aprindem si un gratar sa ne saturam ca de 1 mai si cine a mai putut a bagat si un monopoly iar cine nu la somn cu el.


Vineri dimineata au inceput pregatirile pentru plecare, iar eu nemaipund suporta gandul ca am luat sandalele degeaba cu mine, am lasat bocancii deoparte si-am scos degetelele la lumina prin sandale, desi nu era chiar cald afara. Apoi  ceata s-a spart in doua grupuri, cei cu trenu parasind cabana mai devreme zorind spre Focsani sa prinda trenul lor , iar noi cu masina am luato usor spre casa, presarand drumul cu popasuri, dintre care prima la pastravaria ce deja isi pierduse farmecul pentru ca pestele cumparat era  pentru acasa. Mai apoi am nimerit prin Brasovul in plina sarbatoare, celebrandu-si zilele sale ca in fiecare an, si m-am bucurat teribil pentru ca in sfarsit aveam timp sa iau la pas cotloanele cetatii.

duminică, 27 aprilie 2008

want to smurf around?


heeey....este ca o minune de Paste, am reusit sa obtin niste negru....uraaaaaaaa..... minunile existaaa.. priviti si convingeti-va ...lalalalalala...... see u later.... i'm going to smurf around amigos....:))))

joi, 24 aprilie 2008

Nu taia padurea ca-n codru!



Ce'a fost si ce'a mai ramas dintr-o tara acoperita in proportie de 80% de paduri, fruntasa in Europa, un plaman verde omenirii, iar acum dupa ce 350.000 hectare au fost rase fara mila si fara chibzuinta de pe fata Pamantului, Romania este spre rusinea noastra, codasa listei celor mai impadurite tari din Europa, cu 26.7% suprafata impadurita. Si tot spunem ca asa a vrut Dumnezeu sa fie cand ne usuca seceta, cand ape involburate spulbera tot ce le sta in cale, cand pamantul fuge de sub case , dar asa a vrut Dumnezeu sa ne lase securea in maini si sa ne taiem singuri craca de sub picioare. Degeaba sunt chemati marii sarmani cureaua sa o stranga, cand voi taiati fara vreo trebuinta sudoarea zecilor de ani in care copacii s-au inaltat smeriti spre cer.


Şi chiar acum, când eu acestea scriu,
Când vă vorbesc plângând la fiecare,

Pentru un pom sub cer e prea târziu…

Un pom măcar ireversibil moare.
dupa Adrian Paunescu- "Manifest pentru sanatatea Pamantului"



marți, 22 aprilie 2008

Salut, el este George!


Pt. cei nestiutori Bury este azi la cea de-a treia aniversare din acest an... .a inceput sanatos cu un Sf. Ion pe 7 ianuarie.... a continuat o data cu mine pe 2  februarie... cand el a implinit 22, iar eu 20....iar acum s-a trezit ca il mai cheama si George...pai asta e viata?... maine cand il prindeti...ceretii si va va da...pt ca el e generos si in cautare de prieteni de pahar :)) ..... La multi ani Bury Ionut George:)))...sper sa reusesti sa aduni multe cadouri azi...!!!!

vineri, 11 aprilie 2008


Psihologia inversa chiar m-a afectat si pe mine desi nu ma asteptam...dupa ce tricoul precedent a fost verde pe alb...cel de azi a creat viceversa...si a iesit alb pe verde....plus ceva rosu pentru mai multa iubire...este tricoul dorit de Magdu...sper sa nu citesti asta pana sambata...ok... cei ce gandesc verde poate au sa inteleaga mai multe... si cand spun verde, spun eco.... si daca tot e vorba de eco.... am o rugaminte .... cand intr-o incapere este lumina aprinsa, iar afara este  soare din belsug, nu incercati sa il opriti pe cel ce vrea sa stinga lumina spunand : " Lasa ba ca nu platesti tu!", 
 eu nu voiam azi sa opresc lumina de teama ca nu cumva universitatea
sa saraceasca, pur si simplu e firesc sa te  bucuri de bogatia luminii 
solare, pacat ca nu m-ati inteles, daca  tot vreti lumina 
non-stop, investiti in centrale eoliene...barem sa stim o treaba... 
numai bine voua tuturor... tricoul asta e pt voi ... invatati sa iubiti ceea ce va inconjoara... 
de aceea pentru mine muntele... munte se zice... de aceea pentru mine iarba... iarba se spune....
 de aceea pentru mine izvorul ...  izvoraste... de aceea  pentru mine viata se traieste ...!!! 

joi, 10 aprilie 2008

Psihologia inversa..


      Micuta din imagine aplica  tipilor psihologia inversa... ea sustine ca'i uraste pe baietei.... dar este doar o inducere in eroare... nu va lasati pacaliti de mesaju' de pe tricou ... 
nu  mai minti mai Bebe! ... caci s-ar putea pana la urma  sa-i creasca nasul lui Mandy...
si sa te ti apoi.....;)) ...HAOS!!!!

miercuri, 9 aprilie 2008

Pictura e poezie...


Da! Da !... Va pot confirma cele sustinute de acest titlu izbitor... pictora e poezie...si poezia e pictura...nu e de gluma... in felul sau delicat Bury si-a dorit acest tricou cu totul si cu totul artistic ...printr-un moment de maxima inspiratie  am ajuns la un octet mirific ...
cititi cu atentie... si luati aminte... in cazul in care ceva este neclar luati legatura cu Bury ... el are o intreaga conceptie filozofica despre cele  pictate pe al sau tricou..nimic nu este la intamplare...;)

vineri, 4 aprilie 2008

Bascalavista, baby!


si dupa cum spune o vorba din popor ..." omu' gospodar isi face iarna tricou...si vara caciula!".... dar pentru  basca ai nevoie sa mergi la Bujie...(www.bascalavista.blogspot.com),  iar daca vrei tricou esti omul potrivit la locul potrivit....;))...!!! Program Non-Stop :))

joi, 27 martie 2008

doi pinguini se leganau...


Doi pinguini se leganau ....pe o panza colorata....si pentru ca...nu se rupea...au mai chemat un  pinguin :))... si uite asa bobocica a strans nouasprezece pinguini...!!! La multi pinguini micutzoooo!!!! >:D<

duminică, 16 martie 2008

pinguinu' sedentar...Tux...:))


El e Tux ;)...cei care stau mai mult la calculator il cunosc ...ceilaltii nu ....e priten cu fratele meu... deci tricoul ii apartine in totalitate... cand il vedeti pe strada sa nu va fie teama de Tux...:)) sa-i zambiti ;)

in sfarsit propria dubitza ..:)


De  1 mai voi merge la mare cu dubitza mea...e loc pentru toata lumea...:))...dar sa fie clar... no one rides for free...ass gas or grass :))))))))

marți, 26 februarie 2008

unu si cu unu fac intotdeuna doi


Pt. ca am prins gustul pictatului pe tricouri ...a aparut si o idee de cadou pt o persoana foarte draga mie si nu numai mie...chiar maine este ziua lui, abia astept sa ii vad reactia...iar zilele urmatoare va aparea imbracat cu frumusetea asta de tricou....:))))....the answer my friend is blowin' in the wind....:)

primul meu tricou home made


Pt ca nu am putut comanda tricoul asta pe net, deoarece englezii nu vor sa riste expedierea pana in Romania, Nigeria sau Bangladesh am luat atitudine si mi-am desenat chiar eu un mic tricou...asta e ...Peace Love & Skydive..:)

joi, 21 februarie 2008

Exista viata dupa sesiune...in Parang


Cu mare bucurie pot constata ca exista o minunata viata dupa sesiune...dupa opt examene simti ca traiesti cu adevarat pe o partie de schi bine incarcata cu zapada numai buna sa te dai de dimineata pana seara.Foarte multa lume nu a fost disponibila la distractie asa ca grupul petrecaret a fost de fapt un trio: Bianca, Cristi si cu mine. Ca de obicei desi eu am facut de cateva zile bune planul de evadare, parintii afla mereu ultimii ca eu o sa
plec iar de acasa, dar mami nu se suparaa, si uite asa imi fac intrarea pe peron cu rucsacu burdusit si cu schiurile in brate, neluam bilete, urcam, alegem un compartiment oarecare si 12 ore jucam scrabble pana in Petrosani. In zori vedem pe geam zapada din abundenta, minunat. Luam primu taxi ce ne-a iesit in cale si suntem la telescaun, asteptand sa ne vina randul pentru urcus, avem la picioare zapada destula si eram benoclat sa nu fie zone fara zapada, pentru a putea cobora pe schiurila plecarea spre casa....succes...zapada peste tot. Cum cobor din telescaun primul lucru pe care'l fac e sa imi pun claparii in picioareii fixez in legaturi si o iau la vale spre cabana sa scap de bagaj, zis si facut. Inca nu era incalzita cabana, nici camera in care urma sa dorm nu am fost curios sa o vad, doar m-am schimbat si am iesit cu totii pe partie. Bianca era la primul contact cu schiurile, asa ca si-a inchiriat o pereche pe masura ei si era gata pentru trantele ce vor urma. Pentru ca voia sa invete cat ai bine sa schieze si-a luat un instructor de schi voluntar in persoana mea :)) cum am putut mai bine i-am explic cum sa se dea, iar dupa ceva timp in care Cristi imi facea pofta vazandu-l cum se da cu placa, m-am alaturat lui si am inceput sa lunecam pe zapada. Dupa fiecare coborare o luam la pas inapoi la deal, inspectand
evolutia Biancai si pana seara nu am facut altceva decat sa urmam zicala "what goes up must come down". La cabana am gasit in sfarsit caldurica, am mancat pe rupte din merindele aduse de acasa si iar am incins cateva partide de scrabble pana ni s-au facut ochii mici si ne-am bagat la culcarica. Dimineata m-am trezit primu si am inceput sa trag de restu sa ii scol si sa mergem pe partie, a trebuit sa ii momesc cu masa deja pusa si cu ceai cald pentru ai scoate de sub paturi. Am succes si repede mancam si iesim pe partie, Bianca isi continua progresele din ziua anterioara si coboara fara cazaturi, iar Cristi si cu mine tentati de telescaun si de partii tot mai lungi, urcam pana in capatul telescaunului si coboram doi kilometri si jumatate printre copaci pana la poalele baza partiei, prima coborare era cam orbeasca nestiind traseul ideal, dar urmatoarea a mers mult mai bine, ajunsi jos scoateam banu' si o luam iar spre varf. Bianca incepuse sa mearga chiar bine si ludand-o am convinso sa urce pe o partie medie, prima coborare nu a fost stralucita, ii lipsea foarte mult incredea in ea, dar la a doua incepeau sa se lege virajele si capata tot mai multa incredere, iar la treia deja puteam spune ca se dadea.
Toti obositi ne-am refugiat la caldura, am mancat si am inceput sa pasam o tuiculita de la unu la altu pana am ajuns foarte veseli, chiar euforici, asa incat ne'am autoinvitat pe la cabana vecina sa jucam Risc. Dupa doua partide interminabile in care ne-am razboit impartindu-ne globul pamantesc am plecat la cabana, dar cineva a avut proasta inspiratie sa ne incuie afara, cioc-cioc si eram inauntru, iar replica nostra la intrare: Nene cabanier cum sa incui usa, nu ti se parea cam liniste in cabana? :)) am mai ras noi ore bune si cabana sa facem simtita prezenta dupa care ne-am bagat la un bine meritat somn. Dimineta urmatoare am tras de mine sa ma trezesc cat mai devreme pt ca era ultima
zi de schi, ne facem calculul banilor de cazare si drum iar restu ii dam pe toti pe telescaun sa putem schia cat mai mult. Pe la 1 ne facem bagajul, pe Bianca o trimitem jos cu telescaunul iar noi cu rucsacii in spate pe schiuri eu si Cristi pe placa reusim cea mai buna coborare din istorie, zapada ideala, soare din plin, cer senin si mai ales cazaturi minime. Ceea ce urmeaza e destul de previzil urcam in trenul ce duce spre casa, la Craiova ne desartim de Bianca pentru ca ea trebuia sa ajung la facultate in Bucuresti, iar Cristi si cu mine luam trenu de Pitesti si in miez de noapte suntem in sanul familei, ca de obicei drumu la intoarcere a fost mai lung decat la dus desi practic a fost mai scurt cu trei ore, dar asa va fi mereu.