Incendiu de Vegetatie

Azi 24 aprilie 2009 iesit la o plimbare cu bicicleta ce se dorea placuta alaturi de prietenul Cristi, am avut ocazia sa traiesc o experienta deloc placuta ce imi confirma inca o data ca societatea in care traim este nepasatoare, chiar indiferenta fata de natura.

Astfel ma intalnesc cu Cristi si ne fixam drept traseu pentru ziua de azi, dealurile de la Stefanesti. O ruta devenita clasica pentru noi atunci cand alegem sa ne plimbam cu bicicleta in afara orasului, privelistea e chiar frumoasa din varf, e liniste si pace, multa verdetea, uneori se-ntampla chiar sa zarim caprioare, intr-un cuvant, e un loc numai bun pentru o scurta escapada.

Totul decurge normal, iesim din oras fara probleme de trafic, ajungem in Stefanesti, iar la un moment dat parasim definitiv asfaltul si incepem urcusul spre coama dealurilor. Fiind o zi insorita si chiar calduroasa ne refugiem la umbra codrului des si pedalam fara nici o graba incercand sa ascultam ce vietati sunt prin preajma. Apropiindu-ne de iesirea din padure cautam un drum neumblat de noi pana acum pe care sa il exploram. Dar stupoare, planurile ne sunt date peste cap, caci abia iesim din padure si ne izbeste un val dens de fum. Libera si nestingherita ardea o fosta plantatie de vita de vie plina de iarba uscata. Incendiul era strajuit din ambele parti de padure, iar focul nesupravegheat era intretinut de vantul ce batea fara mila raspandind flacarile, amenintand cu parjolul copacii din imediata vecinatate.

Ce e de facut, ce e de facut? Eu cu Cristi nu ne puteam bate cu flacarile de unii singuri cu mainile goale, dar cum mainile nu ne erau legate am sunat la 112 sa raportam organelor abilitate sa ia masuri privind acest incendiu de vegetatie. Cat se poate de civilizat am explicat unde arde, pe ce suprafata arde, cat a ars si cat de mult ar putea arde in continure daca nu se intervine rapid.

Cu toata increderea am asteptat salvatorii la fata locului, dupa cum primisem indicatii, dar dupa o ora nimeni nu se arata venind. Atunci am pus mana pe telefon si am sunat iar sa aflam daca pompierii sunt in drum spre noi si poate sa le mai oferim detalii in caz ca s-au impotmolit. Am fost asigurati ca au vazut fumul, ca sunt in drum spre noi, dar ca drumul prost le ingreuneaza deplasarea, asa ca sa stam linistiti ca vor ajunge in cel mai scurt timp. Cristi si cu mine chiar ne-am bucurat ca apelul nostru n-a fost considerat vreo farsa am asteptat langa incediu pentru inca 2 ore, vazand cum focul se extinde si cum din pacate a inceput sa arda si vegetatia din padure.

Pentru a treia oara sunam la 112, sa ne lamureasca si pe noi cineva daca chiar vin pompierii sau daca e cazul sa incepem sa ne rugam sa ploua, pentru ca alta speranta nu vedeam. O voce ce isi pastra calmul ne spune ca vom fi sunati de catre pompieri si ne inchide telefonul. Asadar uitati cum la ora 8 seara inca mai asptept sa fiu sunat de "salvatori" sa le pot fi de folos in lupta cu focul. Va las pe voi sa trageti concluziile!

Curatenia de Paste - Insula Bascov

In perioada premergatoare sarbatorii Invierii Domnului in fiecare casa se munceste cu spor la curatenia de Paste, pentru a intampina cum se cuvine aceasta sarbatoare. Dar cum casa noastra, a celor despre care veti citi in cele ce urmeaza nu inseamna patru pereti, ci ea este pretutindeni unde gasesti aer curat, apa si verdeata, ne-am mobilizat pentru a curata un mic colt din ceea ce numim noi acasa.

Stransi la un loc de Clubul de drumetie montana "Romania Pitoresca" ne-am intalnit joi 16 aprilie la malul barajului Bascov pentru a curata insula ce se afla in centrul acestui lac de acumulare.
Inca adormiti si zgribuliti de racoarea diminetii umplem trei barci cu toate cele trebuincioase unei escapade in natura ce se va intinde pe durata a 3 zile. Ne-am inarmat cu provizii serioase de mancare, pentru a ne asigura necesarul de energie sa putem vasli cu spor si sa eliberam insula de PET-urile ce o sufocau. Usor ne desprindem de ponton, pornim motorul barcii "locomotiva" si trenuletul format din barcile inlantuite lasa in urma malul si isi urmeaza tinta precisa: insula!
Insula incarcata de copaci desi, de care se agata liane, si aparent innacesibila, ne face cu ochiul oferind o poenita drept loc de campare ecologistilor veniti in ajutorul ei.

Tragem la mal, legam barcile apoi le descarcam si tabara noastra prinde cat de cat forma, ridicam in vant steagul, ne echipam cu saci menajeri, manusi si cange, formam echipe de cate doi omuleti verzi, ne imapatim in barci si incepem eliberarea insulei de sub robia PET-urilor. Berta ramane consemnata la tabara si insarcinata cu preparea mesei de pranz.
Eforturilor noastre se alatura si angajati ai "Apelor Romane" si vaslind contra curentului acostam din loc in loc la mal si umplem barcile de inesteticele bidoane de plastic de plutesc de jur imprejurul insulei. Astfel eu raman in barca cu Adriana , Elena cu Catalin, plus alte doua barci aparinand angajatilor Apelor Romane, iar Horia beneficiind de mobilitatea oferita de barca cu motor face un du-te vino si ne goleste din cand in cand barcile, ducand sacii plini la mal. Orele trec, noi progresam vizibil, lasand in urma noastra malurile curate, exact asa cum ar trebui ele sa fie de fapt. Cand soarele ardea pe cea mai inalta pozitie a boltei ceresti ne retragem cu totii la tabara de baza sa gustam din mancarea facuta de Berta. Nici nu apucam sa tragem la mal si ne intampina mirosul de varza la ceaun cu costita, care nicicand nu a fost mai buna ca atunci, asta si din cauza oboselii si a poftei de mancare ce ti-o da balacitul.

Abia terminam de mancat si tocmai cand ma pregateam sa ma bag putin la umbra in cort, sa-mi fac putin siesta, o alta barca trage la mal, in ea se aflau un reporter si un cameraman de la televiziunea locala Arges TV, dornici sa ne filmeze la lucru. Asadar spun adio cortului si ne risipim pe lac reluandu-ne munca iar pana la lasarea serii lucram fara intrerupere, dar timpul trece repede si placut pe lac.
La lasarea intunericului o parte din noi au ramas pe insula, iar o parte s-au dus la casele lor.
Desi aveam cortul ridicat si eram pregatit sa-mi petrec noaptea in mijlocul lacului, am preferat sa merg acasa in Pitesti in incercarea de a mai coopta si alti voluntari pentru a doua zi, dar cautarile mele n-au dat rezultat.

Astfel ma intorc vineri dimineata pe bicicleta, iar la ponton sunt asteptat de Horia cu barca, mai luam cu noi pe Alina, pe Nutza, pe Mircea si pe Cristi si plecam iar pe insula noastra. Luam micul-dejun acompaniati sonor de antrenorii de caiac canoe ce isi aclamau sportivii: "Haide haide haideee!!". Era tare amuzant sa ii auzim repetand mereu cuvintele astea pe acelasi ton.
Terminam de mancat, reorganizam echipele, lasam barcile la apa si incepe o noua zi de ecologizare. Lucrurile decurg lafel pana la lasarea intunericului: noi umplem barcile cu saci de gunoi, Horia ii cara la mal si tot asa. Oarecum munca noastra se complica deoarece trebuie sa ne strecuram prin stuf sa putem strange pet-urile ce incercau sa-si piarda urma in desis.
O data cu lasarea intunericului punem capat actiunii noastre si ne retragem la corturi, strangem lemne si punem ceaunul la foc sa ne putem gati cina bine-meritata.

Dupa ceva vreme mai primim printre noi doua barci pline de oameni ce aduc cu ei o chitara, bere si buna dispozitie. Stransi in jurul focului cantam si ne veselim pana la 4 dimineata, cand o mica ploaie ne sperie oaspetii. Asadar ei pleaca, noi ramanem si linistea se asterne. Ne bagam rapid in sacii de dormit si ne inchidem rand pe rand in corturile noastre. Imi era tare dor de cortul meu, i-am dus lipsa toata iarna.

Sambata dimineata ne trezim tarziu dupa rasarit si chiar daca deschidem corturile sa intre soarele si vantul nu ne grabim sa iesim din saci, ( "mai lasa-ma nitelus ca e bine in culcus" ). Pana la urma scoatem nasul la lumina, mai apridem un mic foc sa pregatim micul dejun, apoi ne mobilizam cu toii sa spalam barcile.

Timpul se scurge, am mai fi zabovit mult si bine, dar unii dintre noi mai au si treaba pe acasa, asa ca strangem corturile, impachetam sacii, stingem focul si imbarcam totul si lasam in urma insula ce ne-a gazduit aceste 3 zile, doar ca acum si-a recapatat stralucirea de odinioara, cand pe aceasta lume nu existau pet-uri si oamenii erau mai apropiati de Natura Mama. La revedere tabara draga!


Pentru mai multe poze:
www.galerie.romaniapitoreasca.ro/album11