joi, 18 martie 2010

Prieteni in Crai

Intrucat cu cateva saptamani in urma era cat pe ce sa nu plec nicaieri si sa ma prapadesc in casa de dor de duca, am planificat din timp o iesire la munte si ca sa fiu sigur ca din pricina tradatorilor nu o sa fiu amenintat cu exilarea in oras. Am adunat aventurieri din patru zari si doar unul a dat bir cu fugitii, dar in schimb am recrutat pe altii.
Si iata cum sambata dimineata, cu mic cu mare se strange ceata de voinici, noua la numar: Ionut(Fratele Pana), Mada, Dragos(ma bro), Horia(2'44''), Adriana('Epurica), Buri, Andreea, Ile si eu. Asteptam putin un maxi de Brasov si pornim la drum plini de entuziasm. Pe la Campulung cine ne suna?! Chiar Ioana care era prea racita pentru a putea munci, dar nu intratat de bolnavioara incat sa stea acasa. Asadar noi urma sa facem pauza la Moeciu, iar Ioana nu avea decat sa ne prinda din urma cat mai rapid cu putinta. In timpul cat am asteptat-o ne-am orientat putin asupra traseului si am dat iama in rucsaci sa ii mai usuram putin. Iata ca la un moment dat coboara si intarziata dintr-o masina de ocazie, suntem echipa completa si dornici de cutreierat prin zapada si soare. Vrem sa ajungem la Cabana Curmatura in Piatra Craiului, asa ca din Moeciu o luam la pas peste dealuri spre Magura.


Totu'i cat se poate de frumos, soare caldut, ceva zapada, iar cu cat urcam descopeream un peisaj mirific, fie case risipite pe dealuri, fie cate un caine care se baga in seama cu noi si cu pofta de joaca, fie Bucegii ce se aratau in departare.


Fiind oarecum in intarziere, intrucat planul intial fusese decalat cu doua ore, doream sa mergem ceva mai repede sa ajungem la cabana pe lumina. Urcam ce urcam, ca sa coboram, trecem de Magura si ne indreptam cu pasi rapizi spre Prapastiile Zarnestilor. Ajunsi la Fantana lui Botorog, dupa trei ore de umblat pe coclauri, unii dintre noi ar mai usura rucsacii pentru ca urcusul abia de acum incepe si pe deasupra ar vrea si ceva mai multa energie, dar dupa o democratica supunere la vot decidem ca e mai tentant sa ne omenim la cabana cu de toate si cu un ceai fierbinte, sigur asa o sa fie toate mult mai savuroase.


De la Fantana lui Botorog pornim mai departe pe traseu cu banda galbena si dam piept cu abruptul din padure, dar cu fiecare pas suntem mai aproape de cabana. La iesirea din codru facem o binemeritata pauza pentru a ne uda putin gatul cu putina apa de la fantana mai sus amintita si impartim niste biscuiti cu un caine credincios ramas de veghe la stana lui, asteptand intorcerea oilor si ciobanilor si visand la ziua cand va fi si el satul.



Mai punem o haina pe noi, caci soarele nu mai incalzea ca la amiaza si o luam la pas usor, iar la scurt timp un indicator ne vesteste ca mai avem doar ora pana la cabana, o veste minunata ce ne aprinde calcaiele. Pe poteca ingusta strajuita de brazi ne croim drum cu bagare de seama sa cumva sa ne pleznim cu crengile si intalnim altii ca noi, numai ca ei plecau de la cabana, facandu-ne loc noua.



Intr-un final am ajuns la destinatie, iar cei doi dulai saint-bernard vin gramada la noi si dupa ce ne adulmeca putin dau bucurosi din coada, semn ca suntem oameni buni, ce pot primi gazduire la cabana lor, iar noi in schimb ii rasplatim cu
mangaieri pe crestet sau pe burtica.

Mai zabovim ceva timp in fata cabanei alaturi de ei si de peisajul fabulos din jurul cabanei, apoi ne incumetam sa ii trecem pragul sa ne luam in primire camera la timp si apoi sa ne asezam in jurul mesei. Am judecat bine sarind peste gustarea de pe traseu, acum toate au alt gust si intra bine cu ceai sau bere dupa caz ;)). La ospat isi vara coada o pisica cam dodoloata si fuga dupa ea vine si Theia, cu ale ei mustati facute din ciocolata calda si ai ei patru anisori.


Strangem masa la timp cat sa mai avem si pentru a doua zi, dar ramanem prin sala de mese si din vorba in vorba eram prieteni cu cei din jurul nostru, curg povesti cu autostopisti si bancuri garla, iar mai apoi incingem o mima, pana cand la 11 cabanierul ne stingerea, dar nu-i bai, ne mutam cu totii in camera la noi si ne continuam socializarea. Oboseala acumulata peste zi ne rapune rand pe rand si in camera se asterne linistea.
Eu unu am adormit imediat ce am pus capul pe perna, iar pe la 2 juma' ma trezesc ferm convins ca e aproape dimineata, ma duc sa mai bag ceva lemne in foc dar nici jar nu mai aveam in soba. Ce sa fac ce sa fac? Nici somn nu-mi mai era, asa ca ma imbrac si ies afara in toiul noptii, era chiar frumos, vantul batea cu putere si izbindu-se de stanci suna infiorator, iar stelele si-au facut loc printr-o spartura de nori, motiv pentru care ma intorc in camera sa iau aparatul foto al lu' Epurica, dar mi-am cam prins urechile in prea multe butoane. Am mai zabovit pe terasa din fata cabanei sa-mi astern gandurile si dorurile intr-o vedere luata inainte de stingere de la cabanier. Patruns de frig ma intorc sub patura, dar Buri care doarme in patul de deasupra se tot foieste si ma tine treaz cu un scartait sacaitor. Incercand sa mai inchid o pleoapa aud pe hol pasi, ies rapid sa ii cer niste jar sa aprind focul, dar tot ce capat e o bricheta, buna si asta.
Scot briceagu si incep sa fac pentru inceput aschii subtiri, apoi mai groase pana ce crap lemnele de'a dreptu, mai aud mormaitul celor treziti de bubuitul meu, dar imi vad de treaba in continuare pana ce focul trosneste iar in soba sa ma pot baga linistit la somn. Si reusesc sa adorm pana la rasarit, cand nu stiu cum se face ca iar sunt primul treaz, drept urmare sar din pat in pat sa dau despteptarea lenesilor.


Ne invartim, ne rasucim, iesim cu greu afara, abia ne atingem de apa rece incercand sa ne spalam pe fata, dulaii ne taie cale cu pofta de joaca si evident ca nu ii putem refuza, apoi luam micul dejun cu totii, ne facem siesta cu o noua sesiune de bancuri ce scalda sala de mese in hohote de ras. Intr-un final ne luam rucsacii in spate si ne strangem in fata cabanei pentru o poza de grupa inainte de plecare si pornim la vale in compania a noi tovarasi: Teo, Luciana si Ciprian(Bals).


Alegem sa coboram pe banda albastra ca sa nu ne repetam si sa putem vedea si praspatiile de la un cap la altul. Ne insiruim la drum invaluiti de splendoarea ce ne inconjura in aceasta duminica de martie de un cer senin pe a carui bolta soarele straluceste printre creste.


Cu toate ca Andreea mai trage de noi sa grabim pasul, sa poata ajunge si micuta in Bucuresti in seara zilei, noi cu greu ne urnim pentru la ca fiecare pas ne oprim sa admiram cate ceva sau mai incingem cate o bulgareala sau o tavaleala prin zapada.



Abia la intrarea in padure, cand raza noastra vizuala se ingusteaza, crestem putin ritmul si pasim in cadenta cantecelor ce rasuna pe vai.
In scurt timp suntem in Prapastiile Zarnestilor si le strabatem cu ochii atintiti printre fisurile peretilor de stanca. Ne mai coboram privirea pentru a saluta celelalte grupuri cu care ne intersectam, iar apoi ne holbam in continuare pe pereti pana ce ne trezim la capat de prapastii.


Facem un mic popas la cabana Gura Raului spre a ne sfatui ce ruta vom urma de acum in colo, tot ce stim e ca vrem sa ajungem la Bran sa prindem o masina, asa ca ii linistesc pe toti ca stiu drumul cel mai scurt spre civilizatie si grupul imi acorda libertate totala in alegerea rutei salvatoare. Ne despartim de compania celor trei noi amici de drumetie cu promisiunea sa mai iesim impreuna cat de curand si cu sfatul prietenesc ca data viitoare sa iau niste somnifere la culcare.
















Pornim la drum, iar ceilalti spera doar ca stiu cu adevarat pe unde ii conduc pentru ca nu mergem pe nici o poteca si in plus ne afundam pana la glezne in noroi (si eu sper sa nu gresesc drumul pentru ca nu as vrea sa am de a face cu furia lor :P ). Optimist p tin pe a mea sus si tare ca stiu exact unde ne aflam si ca drumul l-am mai facut de cateva ori, dar ei au mari dubii in privinta asta. Nu-i dezamagesc si nimeresc din fericire calea cea buna si iesim in drumul ce duce direct la Castelul Bran.


Urmam constiinciosi drumul pentru o ora si ceva si iata-ne inapoi la civilizatie. Ne impartim ultimele merinde si facem echipe de autostop, dar la scurt timp ne "salveaza" un maxi deloc incapator, dar ce sa facem ne duce acasa!


Poze facute de :

Adriana Epure

Ionut Pana



Pt. mai multe poze:

http://picasaweb.google.ro/adriana.epure/CurmaturaMartie2010#

miercuri, 17 martie 2010