.JPG)
Cu toate ca am fagaduit ca dubita va ajunge pe litoral de ziua muncii,
mi-am incalcat promisiunea pentru ca la mare de 1 mai se anuntase forfota mare si personaje diverse, numai ca soarele lipsea din peisaj,
am preferat sa ma alatur "grupului de amici" si sa mai impartim pentru inca o data aceeasi cabana si aceleasi trasee, oricum la munte parca nu m-ar fi deranjat asa mult daca nu era cald si soare, dar spre bucuria tuturor de ziua muncii am avut parte de o zi placuta, doar nori razleti ce dadeau rotocoale deasupra capetelor noastre incercand sa ne sperie nitel.
Plecarea a fost stabilita in zorii zilei de miercuri, dar decalata cu doua ore, adica doua ore de somn in plus, pentru ca pe ultima suta de metrii s-a renuntat la parcurgerea drumului pana in Focsani cu trenul, in beneficiul mobilitatii oferite de o generoasa
masina.
Unu' cate unu' ne-am strans la Davila, Bianca si cu mine chiar am ajuns in acelasi moment la locul stabilit, iar apoi Buri si George akka Adi ne-au reperat rapid, am incarcat rucsacii in portbagaj si apoi am taiato spre Mioveni sa culegem si pe Deea,
ultima componenta a cvintetului muncitoresc.
Si din Miovenit tot mai departe prin Campulun Muscel, iar mai apoi am strabatut ametitoarele
serpentine ce duc spre Brasov, iar o data ajuns in orasul de sub Tampa, m-am lasat prada somnului si cand m-am trezit credeam ca am ajuns asa departe incat am trecut granita, pentru ca nimeni in afara de cei din masina nu mai vorbea romaneste in jurul meu, iar pe toate afisele si placutele erau atarnate litere si cuvinte de neinteles, si claie peste gramada amicii
s-au mai apucat si de baza vazandu-ma asa de naucit mau pacalit ca suntem in Focsani,
dar eu in pom si pomu'n aer i-am crezut, o bucata de vreme,
pana ce am auzit pe la spate ceva chicoteli si tot isistand ca suntem in Focsani,
abia ce m-am dat jos din pom si am relizat ca de fapt suntem in Targu Secuiesc.
Din Targu Secuiesc am plecat mai departe spre Lepsa, dar nu prea grabiti, mai mult la pas, chiar si cu masina deoarece drumul nu ne permitea, in schimb pe langa noi grabite goneau camioane
incarcate cu busteni, lasand in urma padurea cheala si prin multe parti realizam cu stupoare ca pamantul o ia la vale, dar vreau sa trec rapid peste aspectul asta pentru ca o sa imi piara cheful de scris.
mi-am incalcat promisiunea pentru ca la mare de 1 mai se anuntase forfota mare si personaje diverse, numai ca soarele lipsea din peisaj,
am preferat sa ma alatur "grupului de amici" si sa mai impartim pentru inca o data aceeasi cabana si aceleasi trasee, oricum la munte parca nu m-ar fi deranjat asa mult daca nu era cald si soare, dar spre bucuria tuturor de ziua muncii am avut parte de o zi placuta, doar nori razleti ce dadeau rotocoale deasupra capetelor noastre incercand sa ne sperie nitel.
Plecarea a fost stabilita in zorii zilei de miercuri, dar decalata cu doua ore, adica doua ore de somn in plus, pentru ca pe ultima suta de metrii s-a renuntat la parcurgerea drumului pana in Focsani cu trenul, in beneficiul mobilitatii oferite de o generoasa
masina.
Unu' cate unu' ne-am strans la Davila, Bianca si cu mine chiar am ajuns in acelasi moment la locul stabilit, iar apoi Buri si George akka Adi ne-au reperat rapid, am incarcat rucsacii in portbagaj si apoi am taiato spre Mioveni sa culegem si pe Deea,
ultima componenta a cvintetului muncitoresc.
Si din Miovenit tot mai departe prin Campulun Muscel, iar mai apoi am strabatut ametitoarele
serpentine ce duc spre Brasov, iar o data ajuns in orasul de sub Tampa, m-am lasat prada somnului si cand m-am trezit credeam ca am ajuns asa departe incat am trecut granita, pentru ca nimeni in afara de cei din masina nu mai vorbea romaneste in jurul meu, iar pe toate afisele si placutele erau atarnate litere si cuvinte de neinteles, si claie peste gramada amicii
s-au mai apucat si de baza vazandu-ma asa de naucit mau pacalit ca suntem in Focsani,
dar eu in pom si pomu'n aer i-am crezut, o bucata de vreme,
pana ce am auzit pe la spate ceva chicoteli si tot isistand ca suntem in Focsani,
abia ce m-am dat jos din pom si am relizat ca de fapt suntem in Targu Secuiesc.
Din Targu Secuiesc am plecat mai departe spre Lepsa, dar nu prea grabiti, mai mult la pas, chiar si cu masina deoarece drumul nu ne permitea, in schimb pe langa noi grabite goneau camioane
incarcate cu busteni, lasand in urma padurea cheala si prin multe parti realizam cu stupoare ca pamantul o ia la vale, dar vreau sa trec rapid peste aspectul asta pentru ca o sa imi piara cheful de scris.
Si iata-ne ajunsi la pensiunea ce ne va gazdui pe durata periplului nostru prin Vrancea, o vila draguta, chiar in tendinta prin culoarea ei roz, iar ca sa ma incadrez perfect in decor, m-am cazat intr-o camera tot roz :)). Acolo ne-am marit grupul, ne-am intalnit cu Ionut, Madalina si Stefan,
am mancat impreuna iar apoi program de voie, am batut mingea prin iarba, am dat aripi zmeului, nu prea mult pentru ca vantul n-a intrat in joc cu mine, asa ca am inceput sa azvarl cu bumerangul sa-l intarat sa sufle mai puternic. Cand toti am iesit la lumina, am cercetat zona in amonte de raul de langa pensiune, iar la coborare am incerc sa ma dau pe role desi drumul nu arata deloc bine si pentru ca
m-a mancat, m-am si scarpinat luand nu una, ci doua trante urate, iar abia apoi m-am potolit.
A doua zi am dat trezirea in toata cabana de cum am facut ochi, pentru ca era 1 mai si urma un traseu ceva mai cuprinzator. Vremea tinea cu noi din plin, energie la maxim, iar cand am aflat ca
putem cobora pe o scurtatura pe care candva nemtii s-au retras din muntii nostrii, parca ne ardeau talpile de nerabdare, asa ca rucsacii in spate, baterii in aparatul foto si de aici sa te tot ti.
Dupa ceva kilometrii buni de mers, am facut si prima oprire la galagioasa Cascada Putna, unde a fost ceva in genul unei sesiuni foto :)).
Cu toate ca pe indicator principalul obiectiv era cascada, antentia mi-a fost rapita de o soparla ce
se incalzea timid la soare, astfel ea a furat prim-planul catorva poze;)
De la cascada am facut cale intoarsa, iar apoi am cotit spre "Rezervatia naturala de carnivore mari Tisita", iar aici de la intrare si pe tot parcursul plimbarii pe cararile inguste acopaniate de suntetul raului amplificat de chei, a fost ca o descarcare de tot ce e in afara rezervatiei. E minunat sa vezi doar natura fara influenta nefasta a omului, sa nu o vezi decorata cu pet-uri, sa te plimbi cu adevarat printre copaci falnici, nu printre cioturile unor paduri fantoma, asa da!
Cu toate ca indicatorul de la intrare ne dadea sfaturi cum sa ne ferim de ursii flamanzi ce ne vor iesi in cale, tot ce am intalnit pe acolo a fost doar aceasta mica vietate verde(nicidecum ca mi-as fi dorit foarte mult sa dau nas in nas cu Mos Martin ), poate ca daca pupam brotacul se transforma in urs, bine totusi ca m-am abtinut :)).
Si au tot mers ei, 'nainte 'nainte, sarind cand la stanga, cand la dreapta cursului de apa si au tot mers pana ce stupoare, o arcada micuta sapata in stanca, apoi inca una ceva mai indrazneata, pana ce stupoare, am ajuns la destinatie, un tunel adevarat din care se vedea doar o luminita de la capatul celalalt. Am fost tentati sa nu-l strabatem deoarece parea inundat, dar nu ne-am lasat intimidati si mai pe cate o piatra ce ce scotea capul din apa, mai pe de'a dreptul prin apa unde era mai mica, mai prin noroaie bine ascunse in intunericul din tunel si iata-ne la capatul sau, soare, frumos si un alt fir de apa, dar nu de apa ne era noua pofta, ci de berea din rucsac ce o pastrasem ca recompensa pentru clipa cand vom fi la finalul traseului planuit. Am mai scos si ceva merinde din bocceluta, iar apoi cu forte proaspete ne-am tras cu totii in poza si am suant retragerea cu gand sa ajungem la pastravarie.
Si cand la deal, cand la vale treceam cu pas vioi , dar nu prea grabiti sa ne despartim de ceea ce ne inconjoara, cu ochii numai pe stanci, cand in sus sa admiram ce a sculptat apa prin forta ei nestavilita, cand cu privirea in pamant avand grija pe unde calcam.
Si inca aproape doua ore ne-am purtat pe picioare pana spre iesire si de aici bun ramas padurarului, intrebandu-l daca nu putem trece raul pe undeva, sa o scurtam spre pastravarie caci asta ne era gandul de acum. N-am avut noroc, am ocolit ceva drum, dar iata-ne la pastravarie si pastravaria inchisa, ne-am amarat cumplit sa dam de usi ferecate, pentru ca tot drumul am planuit in fel si chip cum sa gatim mai bine pastravul, asa ca ne-am pus pofta in cui si ajunsi la cabana pe inserat, am pus mamaliga la fiert si-am incins un talmes-balmes sa ne stinga pofta de peste si sa ne aline foamea, pentru ca apoi sa mai aprindem si un gratar sa ne saturam ca de 1 mai si cine a mai putut a bagat si un monopoly iar cine nu la somn cu el.
Vineri dimineata au inceput pregatirile pentru plecare, iar eu nemaipund suporta gandul ca am luat sandalele degeaba cu mine, am lasat bocancii deoparte si-am scos degetelele la lumina prin sandale, desi nu era chiar cald afara. Apoi ceata s-a spart in doua grupuri, cei cu trenu parasind cabana mai devreme zorind spre Focsani sa prinda trenul lor , iar noi cu masina am luato usor spre casa, presarand drumul cu popasuri, dintre care prima la pastravaria ce deja isi pierduse farmecul pentru ca pestele cumparat era pentru acasa. Mai apoi am nimerit prin Brasovul in plina sarbatoare, celebrandu-si zilele sale ca in fiecare an, si m-am bucurat teribil pentru ca in sfarsit aveam timp sa iau la pas cotloanele cetatii.
