Cu mare bucurie pot constata ca exista o minunata viata dupa sesiune...dupa opt examene simti ca traiesti cu adevarat pe o partie de schi bine incarcata cu zapada numai buna sa te dai de dimineata pana seara.Foarte multa lume nu a fost disponibila la distractie asa ca grupul petrecaret a fost de fapt un trio: Bianca, Cristi si cu mine. Ca de obicei desi eu am facut de cateva zile bune planul de evadare, parintii afla mereu ultimii ca eu o sa
plec iar de acasa, dar mami nu se suparaa, si uite asa imi fac intrarea pe peron cu rucsacu burdusit si cu schiurile in brate, neluam bilete, urcam, alegem un compartiment oarecare si 12 ore jucam scrabble pana in Petrosani. In zori vedem pe geam zapada din abundenta, minunat. Luam primu taxi ce ne-a iesit in cale si suntem la telescaun, asteptand sa ne vina randul pentru urcus, avem la picioare zapada destula si eram benoclat sa nu fie zone fara zapada, pentru a putea cobora pe schiurila plecarea spre casa....succes...zapada peste tot. Cum cobor din telescaun primul lucru pe care'l fac e sa imi pun claparii in picioareii fixez in legaturi si o iau la vale spre cabana sa scap de bagaj, zis si facut. Inca nu era incalzita cabana, nici camera in care urma sa dorm nu am fost curios sa o vad, doar m-am schimbat si am iesit cu totii pe partie. Bianca era la primul contact cu schiurile, asa ca si-a inchiriat o pereche pe masura ei si era gata pentru trantele ce vor urma. Pentru ca voia sa invete cat ai bine sa schieze si-a luat un instructor de schi voluntar in persoana mea :)) cum am putut mai bine i-am explic cum sa se dea, iar dupa ceva timp in care Cristi imi facea pofta vazandu-l cum se da cu placa, m-am alaturat lui si am inceput sa lunecam pe zapada. Dupa fiecare coborare o luam la pas inapoi la deal, inspectand
evolutia Biancai si pana seara nu am facut altceva decat sa urmam zicala "what goes up must come down". La cabana am gasit in sfarsit caldurica, am mancat pe rupte din merindele aduse de acasa si iar am incins cateva partide de scrabble pana ni s-au facut ochii mici si ne-am bagat la culcarica. Dimineata m-am trezit primu si am inceput sa trag de restu sa ii scol si sa mergem pe partie, a trebuit sa ii momesc cu masa deja pusa si cu ceai cald pentru ai scoate de sub paturi. Am succes si repede mancam si iesim pe partie, Bianca isi continua progresele din ziua anterioara si coboara fara cazaturi, iar Cristi si cu mine tentati de telescaun si de partii tot mai lungi, urcam pana in capatul telescaunului si coboram doi kilometri si jumatate printre copaci pana la poalele baza partiei, prima coborare era cam orbeasca nestiind traseul ideal, dar urmatoarea a mers mult mai bine, ajunsi jos scoateam banu' si o luam iar spre varf. Bianca incepuse sa mearga chiar bine si ludand-o am convinso sa urce pe o partie medie, prima coborare nu a fost stralucita, ii lipsea foarte mult incredea in ea, dar la a doua incepeau sa se lege virajele si capata tot mai multa incredere, iar la treia deja puteam spune ca se dadea.
Toti obositi ne-am refugiat la caldura, am mancat si am inceput sa pasam o tuiculita de la unu la altu pana am ajuns foarte veseli, chiar euforici, asa incat ne'am autoinvitat pe la cabana vecina sa jucam Risc. Dupa doua partide interminabile in care ne-am razboit impartindu-ne globul pamantesc am plecat la cabana, dar cineva a avut proasta inspiratie sa ne incuie afara, cioc-cioc si eram inauntru, iar replica nostra la intrare: Nene cabanier cum sa incui usa, nu ti se parea cam liniste in cabana? :)) am mai ras noi ore bune si cabana sa facem simtita prezenta dupa care ne-am bagat la un bine meritat somn. Dimineta urmatoare am tras de mine sa ma trezesc cat mai devreme pt ca era ultima
zi de schi, ne facem calculul banilor de cazare si drum iar restu ii dam pe toti pe telescaun sa putem schia cat mai mult. Pe la 1 ne facem bagajul, pe Bianca o trimitem jos cu telescaunul iar noi cu rucsacii in spate pe schiuri eu si Cristi pe placa reusim cea mai buna coborare din istorie, zapada ideala, soare din plin, cer senin si mai ales cazaturi minime. Ceea ce urmeaza e destul de previzil urcam in trenul ce duce spre casa, la Craiova ne desartim de Bianca pentru ca ea trebuia sa ajung la facultate in Bucuresti, iar Cristi si cu mine luam trenu de Pitesti si in miez de noapte suntem in sanul familei, ca de obicei drumu la intoarcere a fost mai lung decat la dus desi practic a fost mai scurt cu trei ore, dar asa va fi mereu.
.JPG)
