luni, 7 iulie 2008

Printre nori prin Bucegi


Pentru a doua oara pot spune ca exista viata dupa sesiune :)) este deja o certitudine si in patru ani o sa devina un brand bine cunoscut. Si pentru prima oara pot spune ca am putut pleca d'acasa dupa ce planuisem iesirea asta cu o luna inainte , de fiecare data planurile bine gandite imi erau date peste cap, acum ceva s-a intamplat totusi, desi era sa fiu intors din drum inainte de imbarcare, totul s-a rezolvat dupa cateva vorbe bine gandite si o privire duioasa.

Duminica la plecare eram un intrus printre stundetii de la Facultatea de ecologie ce plecau in practica mult asteptata, ma simteam ca un fel de ciudat printre ei, dar s-a dovedit sa nu ma priveasca chiar asa, pentru ca omuletii astia eco m-au primit printre ei ca unul de'al lor. De introducerea mea in lumea buna s-a ocupat Bebe, mica mea colega care uraste baietii :))).

Dupa un drum de vreo 4 ore plin de voie buna si de chiuieli, am ajuns la poalele cabanei Padina, din Parcul national Bucegi, unde m-am infiltrat in camera rezervata baietilor, desi eram nerabdator  sa dorm in minunatul meu cort, numai ca era umpic cam tarziu sa il instalez, nu ca ar fi mare scofala sa il 'nalt, dar trebuia sa vad care e atmosfera pe acolo, sa aflu cum sta treaba cu ursii in zona. Dar seara nu am stat cu mainile in san, ci m-am pus strajnic pe socializat, si am luat contact cu un om extraordinar, un domn profesor din Moreni,oras al aurului negru, ce avea sub tutela o gloata de copii de generala  ce se  campasera foarte aproape de cabana noastra. Pustanii de la cort m-au primit seara la focul lor de tabara si se bucurau sa ma amestec si eu  printre corturile lor, dar pana una alta m-am bucurat de  foc si de un somn nu prea odihnitor in cabana, deoarece colegii de camera, niste petrecareti inraiti  au tras la masea pana in zori:)) si nu s-au gandit la restul, noroc ca a doua zi am avut un traseu micut de la Padina pana la Saua Strunga, numai bun pentru inceput, a fost ca o aclimatizare presarata cu imagini minunate, cu o stana, un refugiu si la capat o vale adanca de toata frumusetea.

Seara la cabana parca petrecareala a luat amploare asa ca am stat pana tarziu la foc cand m-a trezesc langa mine cu un cetatean turmentat ce  purta un tricou de'al meu pentru ca de beat ce era a necajit o fata ce i-a turnat berea in cap si apoi si-a gasit schimburi pe patul meu. A trebuit sa am grija de el, pentru ca a avut cateva tentative de a cadea in foc si era cat pe ce sa imi arda tricoul :)). L-am mai tinut nitzel la aer pe iarba, apoi l-am ademenit in cabana promitandu-i ca am bere sub pat. L-am predat colegilor de camera si am dat fuga iar la foc cu Bebe si Emil si am desfacut o sampanie sa sarbatorim succesele nostre din sesiunea recent incheiata, sa preamarim vacanta ce ni se asterne si nu in ultimul rand sa udam cortul. Sampania a curs repede pe ale noastre gaturi insetate, focul nu voia sa mai renasca din cenusa'i proprie si din propriu'i jar, iar la auzul latraturilor ce anuntau prenzenta lui Mos Martin, am luat o patura si m-am bagat la cort si am tras un somn cum nici nu visam vreodata. Cand m-am trezit si am scos capul la lumina din culcus am fost tare uimit cand am vazut celofan pe restul corturilor pentru ca  pe timpul noptii nici n-am bagat de seama ca norii au aruncat ceva stropi pe casutele noatre. Ma simteam asa de mandru de cortul meu ca m-a protejat asa bine, incat nu numai ca n-a lasat apa inauntru, dar n-a facut galagie sa ma trezeasca :))...asta da treaba.

In doua zi de tabara n-am mai scos harta si m-am lasat dus de restul grupului la vale spre Lacul Bolboci si de acolo m-am tot tinut  dupa ei, neatent incotro merg dar fericit cu ceea ce vedeam in jurul meu si tot luam inaltime si ma asteptam sa vad care era destinatia, cand intr-un final ma trezesc intr-o fosta cariera de piatra ce nu prea m-a incantat asa mult, doar privelistea pe care o oferea in jurul ei mai stergea din amarul ce mi-l lasase muntele ranit.

Apoi am facut cale intoarsa pana la Padina pe drumul care am venit si cat fu drumul de lung m-am intrecut cu Emil in a spune bancuri, asa de incet ne-am intors incat am ajuns ultimii la cabana. P'acolo toti erau franti de oboseala, de parca ar fi fost storsi de toata energia ce o aveau in trup, stateau ca niste frunze, care pe unde picase din ram. Insa spre seara parca erau huhurezi, caci toti isi revenisera si erau pusi pe distractie si m-am lasaat si eu ademenit de umorul lor si faceam naveta de la foc la cabana sa nu ratez distractia prin nici un loc, asa ca 1 noaptea m-a prins in cabana, cand focul se stinsese si pustii intrasera la cort. La un moment dat in linistea noptii incepe sa zbiere o goarna ragusita si din padure se ivesc raze de lanterna, oops era o ursoaica ce dadea tarcoale unei remorci de gunoi lasata neatent peste noapte prin preajma si asa ca in noaptea aia m-am lasat pagubas sa mai bat drumul pana la cort desi ar fi trebuit sa fiu acolo langa el sa il protejez pt ca in zori  aveam sa aflu ca ursulica isi bagase gherutele intr-un cort pus cam anapoda langa rau, oricum departe de campingul nostru.

A treia zi dimineata urma sa urcam la Babe sa le vedem stand la sfat, dar trantorii mei  au ales sa urce comod  cu telecabina de la Pestera pana sus, asa ca am luat atitudine si dupa ce  mi-am impartit bagajul in doua  cu Bebe, am pornit in galop nebunesc spre batranele, lasand grupul somnoros  in urma pasilor mei. Si dai si dai cand prin jepi,  cand printre pietre, astfel am batut in  cel mai rapid mod traseul, iar la sosire spre stupoarea mea eram primul ajuns, deoarece telecabina lor avusese o mica intarziere din pricina unei revizii, teribil m-am  bucurat ca nu m-am lasat eu asteptat, ci ei. Apoi ceata s-a strans in jurul  Babelorpentru poze,  apoi  cu Sfinxul si evident cu Lord, un minunat saint bernard cu care faceai poza la minut in creierii muntilor .

Am lasat Babele sa-si vada de barfa lor, Sfinxul sa filozofeze cat o vrea si am apucat pe o cararuie, inalbita  de   petece de zapada,  ce ne-a purtat pana la Crucea de pe Caraiman. Fiind printre nori albi si pufosi  nu-mi puteam forma in minte imaginea traseului, asa ca m-am lasat dus de pasii mei  pana cand  crucea a rasarit in fata nostra, colosala priveliste ne-a oferit Caraimanul. Aici iar poze poze poze si apoi am scos brisca sa savuram o conserva la pachet, am asteptat sa treaca norul spre a ne largi perspectiva si ne-am intors la Babe.

Am luat harta am analizat nitzel oprotunitatile unui alt traseu si apoi  eu cu Bebe si o colega de'a ei am schimbat ruta de intoarcere si ne-am dus la Piatra Arsa prin Jepii Mari, iar de ai aici am recrutat pe Misa, catelusa botezatata de noi astfel in onoarea  lui  nea Mishu agramatul, ce ne-a dus  in siguranta pana la Padina. Aici  Mia a inceput sa se lupte cu niste oase gasite prin iarba, iar cand m-am intors cu si mai multe d'ake gurii  pt ea, n-a mai fost de gasit, mi-a parut rau ca nici nu si-a luat ramas bun prietenul nostru de drum. Seara asta am bagat somn de voie mai devreme caci eram tare obosit si ars de soare.

Ziua a patra era dedicata unui program mai lejer ce cuprindea doar o vizita in Pestera Ialomitei si un curs despre Masivul Bucegi. Pestera Iolamitei  pentru mult timp nu m-a surprins,tinand misterele ascunse de ochii nostrii, imi parea demitizata deoarece era luminata aproape complet si peste tot erau scari si lemne lasate aiurea, parca isi pierduse farmecul, dar tot frumoasa tot era. Am mers, am mers si la un moment dat scarile s-au terminat brusc, lumina nu mai razbea de unde pestera incepuse sa se ingusteze. Motiv de bucurie pentru mine si pt Emil asa ca ne-am aprins frontalele si am activat simtul nostru de exploratori si ne-am tarat cat am putut de mult pana unde nu s-a mai putut, parca ma strecuram spre comoara piratilor, era o portiune micuta neatinsa de mana omului prea mult, doar cativa pasi mai erau pe pamantul ud, semn ca nu era taram neprihanit, dar oferit  de pestera putinor cutezatori. Ne-am strecurat 'napoi pe unde am intrat si ne-am alaturat grupului pana la iesire si apoi iar la tabara de baza Padina.

La cabana ceva cam plictiseala, dar  cu o idee ce a facut toti banii am ras pana am facut burta. La ora 3 toata lumea era convocata in sala de mese pentru curs si toate fetele trebuiau sa treaca pe sub gura podului la iesirea din camera, asa ca m-am suit binisor in pod si d'acolo pandeam pe cei slab de ingeri si intindeam cate o mana spre a obtine cate un urlet infricosat, iar eu le ofeream rasul  meu colorat. Si asa rand pe rand mai toate fetele au cazut in plasa intinsa special pentru ele. Spre seara am anuntat pe toti ca urma sa plec inaintea lor acasa deorece mai trebuie sa si muncesc o zi doua pe saptamana.  Imi parea tare rau ca'i parasesc si le las lor toata distractia. dar nu aveam incotro, asa ca mi-am strans cortul sa nu il gasesc ud diminieata, am facut bagajul si in zori doar imi puneam bocancii in picioare si o luam la pas. Nu putea sa las lumea trista, asa ca am gasit cum sa ii inveselesc iar, umpland cabana de chiuieli si hohote de ras. Drept urmare am cules de pe iarba din fata cabanei  un mic brotacel si il  purtam in palme spre al prezenta fetelor ce-l intampinau cu un mult asteptat  tipat isteric :)) iar dupa ce sculasem toata cabana i-am redat libertatea brotacului si m-am bagat la somn caci in zori aveam planuri mari.

Cand s-a crapat de ziua am impachetat restul in rucsac si am plecat inima stransa spre Varful Omu, intr-o ascensiune solitara. Imi parea rau ca ii pot lua cu mine asa ca nici nu i-am mai trezit sa imi iau ramas bun  de la ei. Am iesit timptil din cabana, am tras aer in piept si am simtit in clipa aia ca va fi o zi frumoasa. Dupa 3 ore de la plecarea mea si dupa 4 tricouri ce le-am facut learca pe traseu am ajuns pe varf, de fapt nici n-a fi stiut ca sunt pe Om daca nu intrebam doi muntzomani din galati ce mi-au devenit apoi prieteni de drum.

Am facut  o poza, am mancat o conserva si am baut o cafea impreuna apoi ne-am luat rucsacii la spinare si am coborat pe traseul ce ducea la Babe. Si pe drum, surpriza. ghici cine-mi iese in cale, toti ai mei de la cabana urcau si ei la Om, parca trecuse o vesnicie de cand ii vazusem ultima oara, asa de tare ne bucuram de reintalnirea noastra si parca as fi urcat iar cu ei, dar timpul era scurt si aveam un tren de prins, asa ca le-am indicat drumul cel mai scurt  si i-am lasat prada privelistii ce ii astepta. De la Babe, am luat telecabina in Busteni si apoi  din gara am luat un accelerat ce m-a dus in lumea civilizata cu care nu-mi doream sa iau contact prea mult, dar m-am conformat si mi-a urmat drumul spre casa.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Pe culmile evadarii in munti, acolo unde Babele stau la o batraneasca , la o mica si nevinovata barfa, acolo unde Sfinxul filozofeaza asa cum numai el stie sa o faca, iar cand o face ii eclipseaza pe toti cu a lui specifica stare pe ganduri/randuri/randunele...Si cum spuneam pe aceste culmi ai pasit tu. Iti tare multumesc ca ne-ai impartasit experienta ta pentru ca,la urma , sa spunem:" uite parca as fi si eu aici".
Caci, nu-i asa, cand citesti pe Octav n-ai cum sa nu fii aici. Sau acolo.

Anonim spunea...

nu ai mentionat nimic despre cortul tau cu 2 ferestre... una pentru apus si una pentru rasarit ...