Claie peste gramada!

Prieteni in Crai

2010-03-18T07:41:00.000-07:00

Intrucat cu cateva saptamani in urma era cat pe ce sa nu plec nicaieri si sa ma prapadesc in casa de dor de duca, am planificat din timp o iesire la munte si ca sa fiu sigur ca din pricina tradatorilor nu o sa fiu amenintat cu exilarea in oras. Am adunat aventurieri din patru zari si doar unul a dat bir cu fugitii, dar in schimb am recrutat pe altii.
Si iata cum sambata dimineata, cu mic cu mare se strange ceata de voinici, noua la numar: Ionut(Fratele Pana), Mada, Dragos(ma bro), Horia(2'44''), Adriana('Epurica), Buri, Andreea, Ile si eu. Asteptam putin un maxi de Brasov si pornim la drum plini de entuziasm. Pe la Campulung cine ne suna?! Chiar Ioana care era prea racita pentru a putea munci, dar nu intratat de bolnavioara incat sa stea acasa. Asadar noi urma sa facem pauza la Moeciu, iar Ioana nu avea decat sa ne prinda din urma cat mai rapid cu putinta. In timpul cat am asteptat-o ne-am orientat putin asupra traseului si am dat iama in rucsaci sa ii mai usuram putin. Iata ca la un moment dat coboara si intarziata dintr-o masina de ocazie, suntem echipa completa si dornici de cutreierat prin zapada si soare. Vrem sa ajungem la Cabana Curmatura in Piatra Craiului, asa ca din Moeciu o luam la pas peste dealuri spre Magura.

Totu'i cat se poate de frumos, soare caldut, ceva zapada, iar cu cat urcam descopeream un peisaj mirific, fie case risipite pe dealuri, fie cate un caine care se baga in seama cu noi si cu pofta de joaca, fie Bucegii ce se aratau in departare.

Fiind oarecum in intarziere, intrucat planul intial fusese decalat cu doua ore, doream sa mergem ceva mai repede sa ajungem la cabana pe lumina. Urcam ce urcam, ca sa coboram, trecem de Magura si ne indreptam cu pasi rapizi spre Prapastiile Zarnestilor. Ajunsi la Fantana lui Botorog, dupa trei ore de umblat pe coclauri, unii dintre noi ar mai usura rucsacii pentru ca urcusul abia de acum incepe si pe deasupra ar vrea si ceva mai multa energie, dar dupa o democratica supunere la vot decidem ca e mai tentant sa ne omenim la cabana cu de toate si cu un ceai fierbinte, sigur asa o sa fie toate mult mai savuroase.

De la Fantana lui Botorog pornim mai departe pe traseu cu banda galbena si dam piept cu abruptul din padure, dar cu fiecare pas suntem mai aproape de cabana. La iesirea din codru facem o binemeritata pauza pentru a ne uda putin gatul cu putina apa de la fantana mai sus amintita si impartim niste biscuiti cu un caine credincios ramas de veghe la stana lui, asteptand intorcerea oilor si ciobanilor si visand la ziua cand va fi si el satul.

Mai punem o haina pe noi, caci soarele nu mai incalzea ca la amiaza si o luam la pas usor, iar la scurt timp un indicator ne vesteste ca mai avem doar ora pana la cabana, o veste minunata ce ne aprinde calcaiele. Pe poteca ingusta strajuita de brazi ne croim drum cu bagare de seama sa cumva sa ne pleznim cu crengile si intalnim altii ca noi, numai ca ei plecau de la cabana, facandu-ne loc noua.

Intr-un final am ajuns la destinatie, iar cei doi dulai saint-bernard vin gramada la noi si dupa ce ne adulmeca putin dau bucurosi din coada, semn ca suntem oameni buni, ce pot primi gazduire la cabana lor, iar noi in schimb ii rasplatim cu
mangaieri pe crestet sau pe burtica.

Mai zabovim ceva timp in fata cabanei alaturi de ei si de peisajul fabulos din jurul cabanei, apoi ne incumetam sa ii trecem pragul sa ne luam in primire camera la timp si apoi sa ne asezam in jurul mesei. Am judecat bine sarind peste gustarea de pe traseu, acum toate au alt gust si intra bine cu ceai sau bere dupa caz ;)). La ospat isi vara coada o pisica cam dodoloata si fuga dupa ea vine si Theia, cu ale ei mustati facute din ciocolata calda si ai ei patru anisori.

Strangem masa la timp cat sa mai avem si pentru a doua zi, dar ramanem prin sala de mese si din vorba in vorba eram prieteni cu cei din jurul nostru, curg povesti cu autostopisti si bancuri garla, iar mai apoi incingem o mima, pana cand la 11 cabanierul ne stingerea, dar nu-i bai, ne mutam cu totii in camera la noi si ne continuam socializarea. Oboseala acumulata peste zi ne rapune rand pe rand si in camera se asterne linistea.
Eu unu am adormit imediat ce am pus capul pe perna, iar pe la 2 juma' ma trezesc ferm convins ca e aproape dimineata, ma duc sa mai bag ceva lemne in foc dar nici jar nu mai aveam in soba. Ce sa fac ce sa fac? Nici somn nu-mi mai era, asa ca ma imbrac si ies afara in toiul noptii, era chiar frumos, vantul batea cu putere si izbindu-se de stanci suna infiorator, iar stelele si-au facut loc printr-o spartura de nori, motiv pentru care ma intorc in camera sa iau aparatul foto al lu' Epurica, dar mi-am cam prins urechile in prea multe butoane. Am mai zabovit pe terasa din fata cabanei sa-mi astern gandurile si dorurile intr-o vedere luata inainte de stingere de la cabanier. Patruns de frig ma intorc sub patura, dar Buri care doarme in patul de deasupra se tot foieste si ma tine treaz cu un scartait sacaitor. Incercand sa mai inchid o pleoapa aud pe hol pasi, ies rapid sa ii cer niste jar sa aprind focul, dar tot ce capat e o bricheta, buna si asta.
Scot briceagu si incep sa fac pentru inceput aschii subtiri, apoi mai groase pana ce crap lemnele de'a dreptu, mai aud mormaitul celor treziti de bubuitul meu, dar imi vad de treaba in continuare pana ce focul trosneste iar in soba sa ma pot baga linistit la somn. Si reusesc sa adorm pana la rasarit, cand nu stiu cum se face ca iar sunt primul treaz, drept urmare sar din pat in pat sa dau despteptarea lenesilor.

Ne invartim, ne rasucim, iesim cu greu afara, abia ne atingem de apa rece incercand sa ne spalam pe fata, dulaii ne taie cale cu pofta de joaca si evident ca nu ii putem refuza, apoi luam micul dejun cu totii, ne facem siesta cu o noua sesiune de bancuri ce scalda sala de mese in hohote de ras. Intr-un final ne luam rucsacii in spate si ne strangem in fata cabanei pentru o poza de grupa inainte de plecare si pornim la vale in compania a noi tovarasi: Teo, Luciana si Ciprian(Bals).

Alegem sa coboram pe banda albastra ca sa nu ne repetam si sa putem vedea si praspatiile de la un cap la altul. Ne insiruim la drum invaluiti de splendoarea ce ne inconjura in aceasta duminica de martie de un cer senin pe a carui bolta soarele straluceste printre creste.

Cu toate ca Andreea mai trage de noi sa grabim pasul, sa poata ajunge si micuta in Bucuresti in seara zilei, noi cu greu ne urnim pentru la ca fiecare pas ne oprim sa admiram cate ceva sau mai incingem cate o bulgareala sau o tavaleala prin zapada.

Abia la intrarea in padure, cand raza noastra vizuala se ingusteaza, crestem putin ritmul si pasim in cadenta cantecelor ce rasuna pe vai.
In scurt timp suntem in Prapastiile Zarnestilor si le strabatem cu ochii atintiti printre fisurile peretilor de stanca. Ne mai coboram privirea pentru a saluta celelalte grupuri cu care ne intersectam, iar apoi ne holbam in continuare pe pereti pana ce ne trezim la capat de prapastii.

Facem un mic popas la cabana Gura Raului spre a ne sfatui ce ruta vom urma de acum in colo, tot ce stim e ca vrem sa ajungem la Bran sa prindem o masina, asa ca ii linistesc pe toti ca stiu drumul cel mai scurt spre civilizatie si grupul imi acorda libertate totala in alegerea rutei salvatoare. Ne despartim de compania celor trei noi amici de drumetie cu promisiunea sa mai iesim impreuna cat de curand si cu sfatul prietenesc ca data viitoare sa iau niste somnifere la culcare.

Pornim la drum, iar ceilalti spera doar ca stiu cu adevarat pe unde ii conduc pentru ca nu mergem pe nici o poteca si in plus ne afundam pana la glezne in noroi (si eu sper sa nu gresesc drumul pentru ca nu as vrea sa am de a face cu furia lor :P ). Optimist p tin pe a mea sus si tare ca stiu exact unde ne aflam si ca drumul l-am mai facut de cateva ori, dar ei au mari dubii in privinta asta. Nu-i dezamagesc si nimeresc din fericire calea cea buna si iesim in drumul ce duce direct la Castelul Bran.

Urmam constiinciosi drumul pentru o ora si ceva si iata-ne inapoi la civilizatie. Ne impartim ultimele merinde si facem echipe de autostop, dar la scurt timp ne "salveaza" un maxi deloc incapator, dar ce sa facem ne duce acasa!

Poze facute de :

Adriana Epure
Ionut Pana

Pt. mai multe poze:

http://picasaweb.google.ro/adriana.epure/CurmaturaMartie2010#

Cozia cu ceata si putin soare

2010-03-17T23:59:00.000-07:00

Poze: Alex Miliari
Marius Barbu

Ladies...Never trust a man...Unless he's a Tandem Skydiving Instructor

2010-03-07T00:08:00.000-08:00

Tricoul Ioanei !!!

2010-03-07T00:03:00.000-08:00

Arges Winter Race 2010 - Murdaria e buna!

2010-02-23T10:18:00.000-08:00

Visul unei nopti de ... iarna !

2010-02-21T10:55:00.000-08:00

Asemenea vise se traiesc pe cele mai inalte culmi, unde natura iti poate fi cel mai bun prieten ce iti dezvaluie secrete si frumuseti nebanuite, dar uneori iti poate juca si feste cand toate stihiile vin asupra-ti si cauti cu disperare un refugiu din calea lor.
Numai un om pregatit poate avea sanse sa scape cu bine!

In scurta vacanta de dupa sesiune nu mi-a fost dat sa pot pleca macar pentru cateva zile in sanul naturii dezlantuite din pricina vremii indoielnice, cu ploi si lapovita, cu risc mare de avalansa chiar si la mici altitudini, ce m-ar fi tinut captiv in cabana, asa ca am preferat 3 zile de odihna la tara, la gura sobei, cu o carte buna varata sub nas si o pisica lenesa sa-mi toarca in poala.

Poate ca am ales o carte mult prea incitanta ("Varfuri fara zei" Fritz Rudolph) ce nu m-a lasat sa stau toata ziua la caldurica si m-a impins afara din casa sa ma bucur de zapada ramasa prin curte. Asadar, randurile bine intiparite in mintea mea au dat frau liber creativitatii si au prins contur in curtea din spatele casei.

Pentru a descrie cat mai sugestiv cele intamplate am de aratat cateva poze, nu foarte reusite, dar destul de graitoare.

Imi pare rau doar ca nu am pozat toate fazele prin care a trecut pana sa arate in acest fel si evolutia bivuacului de la fundatie si pana la predarea la cheie :)) poate nu am fost de la bun inceput increzator ca voi reusi de unul singur sa inchid complet arcada igluului, dar cu fiecare bucata de zapada, atent selectionata, de zeci de ori masurata si mai apoi decupata cu precizia fierastraului manual, ulterior slefuita cu lopatica pentru a-si face loc printre celelalte blocuri de zapada spre a invinge neincrederea in reusita.

Usa este mereu deschisa, caci oricine se incumeta sa-mi calce pragul e bine venit !

Chiar si pisica a prins din zbor cateva idei dintre randurile cartii si infranta de curiozitate a parasit culcusul calduros de langa soba si s-a alaturat incercarii mele temerare de a cladi un camin pentru amandoi.

Dupa aproape 4 ore de munca pot spune in sfarsit ca am si eu casa mea la care am visat atat de mult, construita doar prin forte proprii si in totalitate ecologica. Un mic regret incape totusi, n-am avut sacul de dormit la mine si astfel sa o pot mobila complet si sa ma mut in ea.
N-ai nevoie de foarte mult ca sa fi fericit!

Tom & Jerry

2010-02-03T03:03:00.001-08:00

Valea lui Stan: Escalada pe gheata (fara nici un comentariu)

2010-02-03T02:10:00.000-08:00

'Neata amice!

2010-02-03T02:09:00.003-08:00

Cea mai lunga partie de schi din Romania

2009-12-16T10:16:00.001-08:00

De ceva ani de zile cum se asterne iarna pe meleagurile noastre, imi fac fac bagajele, lustruiesc schiurile si plec in cautarea partiei perfecte, pe care sa ma pot da kilometri intregi fara oprire. Uneori trebuie sa strabat chiar juma' de tara pana sa dau de niste partii ce variaza de la cateva sute de metrii pana la ceva peste un kilometru si la plecare nu pot spune niciodata ca m-am saturat de schiat.

Tot ce n-am stiut eu in acest rastimp e ca de fapt cea mai lunga partie este chiar foarte aproape de casa mea, dar n-am putut sa o descopar fiindca de ceva ani nu prea a mai nins asa mult prin Pitesti. Ei bine anul asta pot spune ca ma bucur de o iarna bogata in zapada chiar la mine acasa. Asadar si prin urmare dupa doua zile in care a nins ca'n povesti mi-am aruncat schiurile in masina amicului si colegului Cosmin si impreuna am pornit spre partia de schi de la Babana, undeva langa Pitesti la juma' de ora de mers pe timp de iarna, sa pot spune ca macar la ceas tarziu in iarna am inceput sezonul de schi pe anul asta, oricum foarte tarziu fata de iarna trecuta.
Stiam de la bun inceput ce-mi rezerva aceasta partie situata pe un mic deal de la marginea satului Slatioare, caci de toamna trecuta tot dau tarcoale cu bicicleta prin zona imaginandu-mi dealul invelit intr-o patura alba ce-mi va permite sa ma dau de fiecare data cand am chef.

Ei bine iata-ma acum in fata visului implinit, sunt pe partie la Babana, zapada e chiar bunicica un strat de 20 cm de pulver se asterne la talpile schiurilor, teleschiul sta bine merci neclintit, dar ma pot bucura si asa de cei 150 m de panta :))) ce mai vis, sunt chiar fericit totusi, urc la pas incet incet, cobor insa cam prea repede raportandu-ma la efortul depus la urcare si tot asa imi petrec doua ore sub deviza "what goes up, must come down!".

Cam obositor totusi asa ca nu mai zabovim si ne luam schiurile la spinare si plecam la masina unde rasare geniala idee : "daca astia tot n-au curatat soseaua de ce sa nu ma dau tras de masina?!?" Zis si facut Cosmin scoate sufa din portbagaj o prinde de carligul minunatului sau Chrysler PT Cruiser si tine-te frateeee!

Incepem usor usor sa vedem cum merge treaba, trecem peste tatonari si Cosmin o calca din ce in ce mai tare pana aproape de 40km\h si iata-ma savurand una din cele mai tari partii pe care m-am dat pana in prezent cu zapada batatorita si fara pietre pe partie sau portiuni de gheata si unde mai pui ca m-am dat 5km. Unde sa mai gasesc eu asa partie !?!?!?
Ma declar fericit prin trairile zilei cu care am inaugurat acest nou sezon si pun punct aventurii la intrarea pe drumul principal asta pentru ca pe aici se pare unii nu stiu ce au facut dar au stricat partia cu plugurile lor. Ce vrei ma?!? Niste tarani!

Google Rocks!!!!

2009-07-14T03:36:00.000-07:00

Lumea zice ca sunt maniacccc !!!!
Daca's maniac n-am ce sa fac
Dar lumea are sufletul sarac
Pai nu mai bine maniac?!

Stau pe Google minute si ore si zile
Surfez, navighez pana naufragiez!!!

Where is the love?

2009-07-02T11:51:00.000-07:00

People killing people dying
Children hurtin you hear them crying
Can you practice what you preach
Would you turn the other cheek?
Father Father Father help us
Send some guidance from above
Cause people got me got me questioning :

Where is the love?
Where is the love?
Where is the love?
Where is the love?
Where is the love?

Melcutu'

2009-07-02T11:34:00.000-07:00

El e Melcutu' si isi duce viata linistit in padure, alaturi de celelalte animale, convietuind in armonie si ducand o viata sanatoasa. In cele ce urmeaza voi relata cum decurge o zi normala in aceasta comunitate restransa.

Asadar, intr-o zi Melcutu' alerga de nebun prin padure de'i falfaiau ochii.

La un moment dat se intalneste cu vulpea care tocmai isi aprindea o tigare, iar Melcutu' zice:

- Vulpeo, nu e bine sa fumezi, mai bine hai cu mine sa alergi.

Dupa ce incep sa alerge se intalnesc cu lupul care isi facea liniute pe o oglinda ca sa traga pe nas, iar vulpea si Melcutu' il conving ca nu e bine, reusind sa-l inroleze si pe el in cursa.

Mai departe se intalnesc cu bursucul care isi cauta vena. Dupa indelungi certuri cu acesta reusesc sa-l corupa facandu-l sa nu se mai drogheze si pleaca si bursucul cu ei la alergat. Mai alearga ei ce mai alearga si se intalnesc cu ursul care fuma marijuana si incepand sa rada le spune:

- De fiecare data cand Melcutu' ia Extasy alergati ca fraierii prin padure!!!

I want to be formal, but i'm here to party !!!

2009-07-02T01:33:00.000-07:00

Chiar daca nu am mai postat pe blog tricourile pictate in ultima vreme, asta nu a insemnat ca nu am mai pictat. Prin urmare va prezint un tricou realizat in toamna : Tuxedo t-shirt !!!

Tuxedo T-shirt

Povestea unui pas

2009-06-14T06:18:00.000-07:00

Un domn profesor de la facultate, fata de care am un mare respect pentru felul in care isi tine prelegerile in fata studentilor, ne-a spus inainte de unul dintre cursuri urmatoarea zicala: "Drumul de o mie de mile incepe cu un pas!" Foarte adevarat! Dar un pas inseamna mult mai mult, un pas deja facut nu mai poate fi dat inapoi si nici cale de intoarcere nu mai exista, asadar fiecare pas e gandit si bine pus la punct, trebuie sa sti pe unde calci, pe ce sa calci si ce sa eviti. Un pas am facut si noi, un pas facut corect si la timpul lui, de aici vom merge inainte si nu ne vom opri pana ce nu vom ajunge la destinatia finala. Acest pas e facut de noi cei care suntem datori sa luam atitudine fata de tot raul ce ne inconjoara si pe care talpa noastra incearca sa il doboare, sa nu il lase sa se ridice ci sa ramana lipit pamantului.

Cine suntem noi? Suntem generatia care poate schimba multe, pentru ca dupa cum Tudor Chirila spune in Scrisoarea catre liceeni, schimbarea vine o data la o generatie. Nu mai suntem doar indivizi ce orbecaie in intuneric, de acum suntem un grup unit de un tel comun ce a gasit lumina ce ne-a dat un sens si o directie.

Ce vrem noi? Vrem totul, asa cum trebuie sa fie, vrem normalitate in aceasta societate, vrem sa putem respira, vrem sa ne exprimam liber, vrem sa aratam ce putem, vrem sa aratam ca suntem mai buni. Vrem!

Acestia suntem Noi :

Suntem Noi, nu ne puteti vedea infatisarea, dar ne puteti recunoaste usor dupa ceea ce noi simbolizam,suntem telul nostru comun ce ne uneste si iese la iveala lasand sa se vada idealurile noastre, suntem lupta si vom fi biruinta.
Da, dupa cum observi suntem uniti de iubirea ce o purtam in sufletele noastre fata de natura, acesta este raspunsul nostru fata de Mama Natura, careia ii suntem etern datori si nici o viata daca am incerca sa ii multumim si sa o rasplatim, n-am avea timp suficient sa o ocrotim asa cum Ea o face fata de noi.

In schimb ce facem, ii culcam la pamant padurile si ii secam izvoarele, ii pradam cu lacomie marile si oceanele si ii fragem aripile-n zbor prin otrava ridicata-n aer. Asta e multumirea ce o aducem noi Pamantului. Nu e de mirarea ca Terrei ii e greu sa ne mai gazduiasca si fara voia ei ii provocam traume ce se rasfrang asupra noastra, iar noi aruncam vina tot in carca ei atunci cand ne uscam de secete ce nu se mai termina sau cand inundatiile ne satura de ape involburate, atunci cand uragane ne smulg din casele noastre si ne lasa far'adapost sub stele. De ce trebuie sa spunem ca intr-o zi vom realiza tot raul facut si ca din acel moment vom incepe sa ne indreptam greselile facute, acea zi nu este in viitor ci este chiar azi, Pamantul nu mai poate indura prea mult, realizeaza ce inseamna siguranta casei tale, caci casa ta nu inseamna o camera, un apartament sau o vila, cu totii traim in aceeasi casa, ce trebuie sa formeze un camin in care toti membrii traiesc in compasiune si intelegere.

In orice loc te vei afla pe aceasta planeta, vei observa ranile lasate de trecerea omului. Oriunde vei merge vei gasi si oameni de bine, cu ei trebuie sa-ti unesti puterile si sa incerci sa alini durerea ce face ocol globului pamantesc.
Implica-te! In jurul tau sunt uneltele ce te vor ajuta sa-ti duci la bun sfarsit misiunea. Asa cum ei isi au ca unelte drujbele, topoarele, buldozerele, atatea masini si utilaje si noi avem mijloacele noastre sa ii oprim, pentru ca noi suntem cei multi, pentru ca in noi zace puterea, pentru ca noi PUTEM.

De aici din Pitesti de unde va scriu nu pot sa ma implic direct in salvarea padurilor tropicale dar cu siguranta pot lupta impotriva celor care vor sa ne asfixieze defrisand padurea Trivale. Cine vrem sa vina sa faca asta pentru noi? Fiecare, acolo unde este, are coltul sau de viata pe care trebuie sa-l protejeze.

Noi avem padurea Trivale, ea este cea care mentine balanta in echilibru in Pitesti, ina un echilibru precar. In talerul negativ se afla puternica industrializare din aceasta zona, petrochimia Arpechim si uzina Dacia. Daca ne descotorosim de plamanul nostru verde, o sa sfarsim sub greutatea talerului otravitor ce ne va zdrobi.

Exista si o poveste in care finalul ar putea fi unul fericit, in care oamenii ar realiza pericolul ce ii pandeste si ar incepe sa planteze copaci si sa-i ajute sa-si intinda crengile cat mai aproape de cer. Nu am vazut pana in prezent ca parcarile sa fie decopertate si in locul lor sa rasara spatii verzi, dar timpul nu este inca pierdut. Aceasta e nomalitatea.

Daca esti constient de tot ceea ce se petrece in jurul tau raspunde cand iti este intinsa o mana de ajutor, nu ramane indiferent fata de cei lupta pentru binele nostru al tuturor, implica-te in actiunile ce isi au drept scop protejarea naturii.
Pasul facut de noi este unul mic si timid, dar cu cat vom fi mai multi vom putea creste ritmul, nu vrem sa batem pasul pe loc, vrem sa ne eliberam de orice piedici si intr-un final sa putem alerga liberi.

Am cazut Claie Peste Gramada !!!

2009-06-01T01:51:00.000-07:00

In cele ce urmeaza voi descrie aventurile ultimei zile de mai, petrecuta in saua bicicletei si nu numai :)). Voi aborda o prezentare ceva mai schematica, in care voi lasa mai mult pozele sa vorbeasca, pentru ca unele dintre ele nu au nevoie de cuvinte, cele ce urmeaza au sa o dovedeasca.

Staring:

Ioana

Bicicleta:
Custom home-made full-suspension
Ture pe bicicleta:
Pitesti - Cotmeana
Pitesti - dealurile Stefanesti - Golesti
Pitesti - Poiana Lacului - Cocu
Site personal:
http://www.ioana86.hi5.com

Cristi
Bicicleta:
Santosa Alpha Tech
Ture pe bicicleta:
Pitesti - Campulung - Ref. Iezer
Pitesti - Podu Dambovitei - Pecineagu
Pitesti - Curtea de Arges - Barajul Vidraru
Site personal:
www.modjosworld.blogspot.com

Eu :))
Bicicleta:
DHS Climber
Ture pe bicicleta:
Pitesti -Mioveni - Bajesti
Pitesti - Costesti - Mirosi
Pitesti - dealurile Stefanesti - Golesti
Site personal:
www.ClaiePesteGramada.blogspot.com

O balta

Locatie

Traseu

Pitesti - Maracineni DN 73 - Micesti DJ 740 - Pauleasca - (no roads! no rules!) - Zarnesti DC 223 - Valea Marului- Calotesti - Galasesti - Rogojina - Budeasa Mare - Maracineni - Pitesti

Inceputul acestei escapade este cat se poate de firesc, ne intalnim toti trei in centru, mai mesterim cate ceva pe la biciclete sa ne asiguram ca avem frane, aruncam o privire pe o harta a Argesului si ne hotaram sa facem un traseu neumblat de noi pana atunci.
Zis si facut, sarim pe sei si iesim rapid din oras pe drumul spre Campulung Muscel, cotim stanga spre Budeasa dar ne urmam traseul spre Micesti. Aici facem o mica vizita principalului punct de atractie al zonei, conacul de la tara al avocatului Istrate N. Micescu.

Nu zabovim prea mult si pedalam in continuare pe drumul de duce spre Pauleasca, in stanga si in drepta case, pomi si oameni stand pe banca la poarta. La un moment dat se schimba peisajul si parasim asfaltul si urma sa ridicam praful de pe drumul pietruit ce ni s-a oferit.
O alta atractie, pe vremuri, intalnita de noi este Tabara de la Pauleasca, acum aflata in paragina

De aici intampinam tot mai multe probleme, drumul devine aproape impracticabil pentru ca un mic rau serpuieste in calea noastra si suntem instiintati de un satean ca n-ar fi chiar indicat sa ne continuam urcusul pentru ca umeaza sa traversam un sat de tigani.
Asadar, facem o mica pauza, mai mancam si noi cate ceva, gandim perspectiva traseului si ne hotaram sa traversam dealul din stanga. apoi care cum poate isi cara bicicleta pe un urcusul bine afundat in noroi. Inaintam cu chiu cu vai si nimerim intr-o poienita populata de oi si capre.

Toate bune si frumoase pana in clipa cand o rog pe Ioana sa imi faca o poza cu mine trecand cu viteza printr-o balta, pedalez pedalez prin viteza...si uite ce a iesit:

Click pe poza pentru marire!

Am facut si eu baita :)) dar tot nu m-am lasat asa ca am mai tras o dubla:

Cam asa imi doream sa iasa poza, dar acum am doua poze cu balta :)))

Langa ea ne-am oprit sa-mi storc si eu hainele de pe mine, ca altele nu mai aveam le-am lasaat sa se usuce macar putin, mi-am spalat ranile si am plecat mai departe. A urmat o coborare lunga si frumoasa pe care mi-ar fi parut rau sa o ratez daca ma loveam mai tare. Am nimerit undeva in satul Zarnesti am intrat pe asfalt si am gonit spre casa caci mai era destul de pedalat pana acasa.

Incendiu de Vegetatie

2009-04-24T09:26:00.000-07:00

Azi 24 aprilie 2009 iesit la o plimbare cu bicicleta ce se dorea placuta alaturi de prietenul Cristi, am avut ocazia sa traiesc o experienta deloc placuta ce imi confirma inca o data ca societatea in care traim este nepasatoare, chiar indiferenta fata de natura.

Astfel ma intalnesc cu Cristi si ne fixam drept traseu pentru ziua de azi, dealurile de la Stefanesti. O ruta devenita clasica pentru noi atunci cand alegem sa ne plimbam cu bicicleta in afara orasului, privelistea e chiar frumoasa din varf, e liniste si pace, multa verdetea, uneori se-ntampla chiar sa zarim caprioare, intr-un cuvant, e un loc numai bun pentru o scurta escapada.

Totul decurge normal, iesim din oras fara probleme de trafic, ajungem in Stefanesti, iar la un moment dat parasim definitiv asfaltul si incepem urcusul spre coama dealurilor. Fiind o zi insorita si chiar calduroasa ne refugiem la umbra codrului des si pedalam fara nici o graba incercand sa ascultam ce vietati sunt prin preajma. Apropiindu-ne de iesirea din padure cautam un drum neumblat de noi pana acum pe care sa il exploram. Dar stupoare, planurile ne sunt date peste cap, caci abia iesim din padure si ne izbeste un val dens de fum. Libera si nestingherita ardea o fosta plantatie de vita de vie plina de iarba uscata. Incendiul era strajuit din ambele parti de padure, iar focul nesupravegheat era intretinut de vantul ce batea fara mila raspandind flacarile, amenintand cu parjolul copacii din imediata vecinatate.

Ce e de facut, ce e de facut? Eu cu Cristi nu ne puteam bate cu flacarile de unii singuri cu mainile goale, dar cum mainile nu ne erau legate am sunat la 112 sa raportam organelor abilitate sa ia masuri privind acest incendiu de vegetatie. Cat se poate de civilizat am explicat unde arde, pe ce suprafata arde, cat a ars si cat de mult ar putea arde in continure daca nu se intervine rapid.

Cu toata increderea am asteptat salvatorii la fata locului, dupa cum primisem indicatii, dar dupa o ora nimeni nu se arata venind. Atunci am pus mana pe telefon si am sunat iar sa aflam daca pompierii sunt in drum spre noi si poate sa le mai oferim detalii in caz ca s-au impotmolit. Am fost asigurati ca au vazut fumul, ca sunt in drum spre noi, dar ca drumul prost le ingreuneaza deplasarea, asa ca sa stam linistiti ca vor ajunge in cel mai scurt timp. Cristi si cu mine chiar ne-am bucurat ca apelul nostru n-a fost considerat vreo farsa am asteptat langa incediu pentru inca 2 ore, vazand cum focul se extinde si cum din pacate a inceput sa arda si vegetatia din padure.

Pentru a treia oara sunam la 112, sa ne lamureasca si pe noi cineva daca chiar vin pompierii sau daca e cazul sa incepem sa ne rugam sa ploua, pentru ca alta speranta nu vedeam. O voce ce isi pastra calmul ne spune ca vom fi sunati de catre pompieri si ne inchide telefonul. Asadar uitati cum la ora 8 seara inca mai asptept sa fiu sunat de "salvatori" sa le pot fi de folos in lupta cu focul. Va las pe voi sa trageti concluziile!

Curatenia de Paste - Insula Bascov

2009-04-18T11:22:00.000-07:00

In perioada premergatoare sarbatorii Invierii Domnului in fiecare casa se munceste cu spor la curatenia de Paste, pentru a intampina cum se cuvine aceasta sarbatoare. Dar cum casa noastra, a celor despre care veti citi in cele ce urmeaza nu inseamna patru pereti, ci ea este pretutindeni unde gasesti aer curat, apa si verdeata, ne-am mobilizat pentru a curata un mic colt din ceea ce numim noi acasa.

Stransi la un loc de Clubul de drumetie montana "Romania Pitoresca" ne-am intalnit joi 16 aprilie la malul barajului Bascov pentru a curata insula ce se afla in centrul acestui lac de acumulare.
Inca adormiti si zgribuliti de racoarea diminetii umplem trei barci cu toate cele trebuincioase unei escapade in natura ce se va intinde pe durata a 3 zile. Ne-am inarmat cu provizii serioase de mancare, pentru a ne asigura necesarul de energie sa putem vasli cu spor si sa eliberam insula de PET-urile ce o sufocau. Usor ne desprindem de ponton, pornim motorul barcii "locomotiva" si trenuletul format din barcile inlantuite lasa in urma malul si isi urmeaza tinta precisa: insula!
Insula incarcata de copaci desi, de care se agata liane, si aparent innacesibila, ne face cu ochiul oferind o poenita drept loc de campare ecologistilor veniti in ajutorul ei.

Tragem la mal, legam barcile apoi le descarcam si tabara noastra prinde cat de cat forma, ridicam in vant steagul, ne echipam cu saci menajeri, manusi si cange, formam echipe de cate doi omuleti verzi, ne imapatim in barci si incepem eliberarea insulei de sub robia PET-urilor. Berta ramane consemnata la tabara si insarcinata cu preparea mesei de pranz.
Eforturilor noastre se alatura si angajati ai "Apelor Romane" si vaslind contra curentului acostam din loc in loc la mal si umplem barcile de inesteticele bidoane de plastic de plutesc de jur imprejurul insulei. Astfel eu raman in barca cu Adriana , Elena cu Catalin, plus alte doua barci aparinand angajatilor Apelor Romane, iar Horia beneficiind de mobilitatea oferita de barca cu motor face un du-te vino si ne goleste din cand in cand barcile, ducand sacii plini la mal. Orele trec, noi progresam vizibil, lasand in urma noastra malurile curate, exact asa cum ar trebui ele sa fie de fapt. Cand soarele ardea pe cea mai inalta pozitie a boltei ceresti ne retragem cu totii la tabara de baza sa gustam din mancarea facuta de Berta. Nici nu apucam sa tragem la mal si ne intampina mirosul de varza la ceaun cu costita, care nicicand nu a fost mai buna ca atunci, asta si din cauza oboselii si a poftei de mancare ce ti-o da balacitul.

Abia terminam de mancat si tocmai cand ma pregateam sa ma bag putin la umbra in cort, sa-mi fac putin siesta, o alta barca trage la mal, in ea se aflau un reporter si un cameraman de la televiziunea locala Arges TV, dornici sa ne filmeze la lucru. Asadar spun adio cortului si ne risipim pe lac reluandu-ne munca iar pana la lasarea serii lucram fara intrerupere, dar timpul trece repede si placut pe lac.
La lasarea intunericului o parte din noi au ramas pe insula, iar o parte s-au dus la casele lor.
Desi aveam cortul ridicat si eram pregatit sa-mi petrec noaptea in mijlocul lacului, am preferat sa merg acasa in Pitesti in incercarea de a mai coopta si alti voluntari pentru a doua zi, dar cautarile mele n-au dat rezultat.

Astfel ma intorc vineri dimineata pe bicicleta, iar la ponton sunt asteptat de Horia cu barca, mai luam cu noi pe Alina, pe Nutza, pe Mircea si pe Cristi si plecam iar pe insula noastra. Luam micul-dejun acompaniati sonor de antrenorii de caiac canoe ce isi aclamau sportivii: "Haide haide haideee!!". Era tare amuzant sa ii auzim repetand mereu cuvintele astea pe acelasi ton.
Terminam de mancat, reorganizam echipele, lasam barcile la apa si incepe o noua zi de ecologizare. Lucrurile decurg lafel pana la lasarea intunericului: noi umplem barcile cu saci de gunoi, Horia ii cara la mal si tot asa. Oarecum munca noastra se complica deoarece trebuie sa ne strecuram prin stuf sa putem strange pet-urile ce incercau sa-si piarda urma in desis.
O data cu lasarea intunericului punem capat actiunii noastre si ne retragem la corturi, strangem lemne si punem ceaunul la foc sa ne putem gati cina bine-meritata.

Dupa ceva vreme mai primim printre noi doua barci pline de oameni ce aduc cu ei o chitara, bere si buna dispozitie. Stransi in jurul focului cantam si ne veselim pana la 4 dimineata, cand o mica ploaie ne sperie oaspetii. Asadar ei pleaca, noi ramanem si linistea se asterne. Ne bagam rapid in sacii de dormit si ne inchidem rand pe rand in corturile noastre. Imi era tare dor de cortul meu, i-am dus lipsa toata iarna.

Sambata dimineata ne trezim tarziu dupa rasarit si chiar daca deschidem corturile sa intre soarele si vantul nu ne grabim sa iesim din saci, ( "mai lasa-ma nitelus ca e bine in culcus" ). Pana la urma scoatem nasul la lumina, mai apridem un mic foc sa pregatim micul dejun, apoi ne mobilizam cu toii sa spalam barcile.

Timpul se scurge, am mai fi zabovit mult si bine, dar unii dintre noi mai au si treaba pe acasa, asa ca strangem corturile, impachetam sacii, stingem focul si imbarcam totul si lasam in urma insula ce ne-a gazduit aceste 3 zile, doar ca acum si-a recapatat stralucirea de odinioara, cand pe aceasta lume nu existau pet-uri si oamenii erau mai apropiati de Natura Mama. La revedere tabara draga!

Pentru mai multe poze:
www.galerie.romaniapitoreasca.ro/album11

Buila la mare inaltime - Creasta Stogsoare

2009-03-22T14:10:00.001-07:00

Duminica in zori trezit de soarele diminetii imi arunc in rucscac coltarii, hamul, casca si ceva merinde imi trag rapid bocancii in picioare si ies in strada sa fiu racolat de Catalin cu masina, mai adunam de pe la cuiburile lor pe rand pe Costin si pe Cornel si plecam sa ne bucuram de un cer senin pe crestele inzapezite din Buila.

Iesim rapid din Pitesti si ne indreptam vertiginos spre Ramnicu Valcea unde facem ultimele provizii iar de aici nimic nu ne mai sta in cale pana in Buila. Ajunsi intr-un tunel unde turturii impaienjenisera trecerea, ne razboim cu ei si ii luam la tinta, iar ei cad unul cate unul sub asaltul pietrelor zvarlite cu tinta precisa. Asadar ne facem cale si urmam lumina de la capatul tunelului.

Pe o asemenea vreme tot ce doream cu totii era sa admiram privelistea din creasta, asa ca fara sa zabovim prea mult strangeam hamul pe noi, ne potcovim cu coltarii, fixam casca pe cap si urcarea incepe domol pe deasupra tunelului. Spun domol pentru ca ceea ce din vale nu parea sa opuna prea mare rezistanta, ne-a cerut o prima asigurare in coarda. Pasez pioletul meu lui Cornel, iar acesta parcurge incet si sigur distanta pana la primul copac de unde ne trimite o coarda de ajutor. Gratie sprijinului primit de sus il ajungem din urma si ne putem continua periplul.

O taiem rapid in dreapta printr-un jgheab cu zapada intarita ce permite o urcare foarte placuta printre copaci. In doar cateva minute ne bucuram din plin de lumina din creasta Stogsoare si ne este dezvaluit ochilor peisajul alpin imposibil de descris in cuvinte. Ne oprim pentru ceva poze, mai lepadam ceva haine, iar apoi cu mare atentie pasim pe creasta ingusta si inzapezita, pe urmele lasate de copita unei capre negre. Inaintam cand cu ochii pe unde pasim, cand la peisajul dezvaluit noua, reperand in dreapta in vale Cabana Cheia, iar in stanga Masivul Fagaras.

Cabana Cheia Masivul Fagaras

Mergem ce mergem pana ce ne vedem nevoiti sa facem un prim rapel pentru a ne putea urma traseul. Rand pe rand ne lasam in coarda coborand intr-o sa de unde ne recuperam coarda si tot inainte pana ce ne vedem nevoiti sa ne asiguram iar in coarda pentru a ne catara si descatara pe niste portiuni ce imbinau stanca cu zapada ingheatata. Cata pleaca primul si fixeaza asigurari pentru toti, Cornel il urmeaza, iar eu raman pe urma sa adun asigurarile de pe traseu. Procedeul se repeta, iar apoi ajunsi la jumatatea traseului luam o mica gustare pastrand in drepta imaginea cabanei Cheia, iar Fagarasul dispare din peisaj, dar in schimb rasare in fata noastra Claia Stramba.

Claia Stramba

In ceea ce urmeaza de parcurs ramanem neasigurati, dar foarte prudenti la fiecare pas si usor usor ne apropiem de o alta parte spectaculoasa a traseului. Ajunsi la marginea unor pereti verticali imposibil de coborat la liber, scotem iar din rucsaci artileria grea si ne pregatim sa ne bucuram de senzatia coborarii in rapeluri succesive, patru la numar, de cate aproximativ 30 m fiecare. Nici unul n-a semanat cu altul, cu exceptia procedeului folosit, am asigurat coarda de cate un copac, ne-am legat in coarda, si unul cate unul am am lunecat pe coarda. Abia cand ajungeam cu totii jos la capatuil coardei incepeau emotiile si frica, cand incepeam recuperarea corzii, temandu-ne ca nu cumva sa ramana agatata printre crengile copacilor, dar aceasta s-a dovedit parte din echipa si s-a intors la noi de fiecare data, gata pentru inca si inca un rapel.

Pe parcusul coborariilor am intalnit si ceva grote din care speram sa nu scoata nasul la lumina Mos Martin, trezit de noi din hibernare, dar in schimb am gasit un mic liliac ce n-a parut deloc deranjat de prezenta noastra.

Am ramas si suspendati deasupra stancilor taioase dar reveneam rapid cu picioarele pe pamant. Din rapel in rapel am ajuns la baza padurii, am strans tot si am pornit spre Cheia, unde nu am stat prea mult la taclale din pricina orei inainte, asa ca am dat bice si am revenit la masina, stiind ca acolo sunt ultimele noastre rezerve de mancare. Am mancat pe saturate, ne-am imbarcat si am luato binisor la vale, intorcandu-ne teferi si nevatamati la casele noastre.

Daca vrei sa fi fericit toata viata, invata sa zbori !

2008-07-14T05:46:00.000-07:00

Zborul e-un pumn de vise,

Te-avanti cu palmele deschise,

Doar cerul afla taina lor ascunsa

Caci pe pamant revi palma stransa.

Printre nori prin Bucegi

2008-07-07T08:32:00.000-07:00

Pentru a doua oara pot spune ca exista viata dupa sesiune :)) este deja o certitudine si in patru ani o sa devina un brand bine cunoscut. Si pentru prima oara pot spune ca am putut pleca d'acasa dupa ce planuisem iesirea asta cu o luna inainte , de fiecare data planurile bine gandite imi erau date peste cap, acum ceva s-a intamplat totusi, desi era sa fiu intors din drum inainte de imbarcare, totul s-a rezolvat dupa cateva vorbe bine gandite si o privire duioasa.

Duminica la plecare eram un intrus printre stundetii de la Facultatea de ecologie ce plecau in practica mult asteptata, ma simteam ca un fel de ciudat printre ei, dar s-a dovedit sa nu ma priveasca chiar asa, pentru ca omuletii astia eco m-au primit printre ei ca unul de'al lor. De introducerea mea in lumea buna s-a ocupat Bebe, mica mea colega care uraste baietii :))).

Dupa un drum de vreo 4 ore plin de voie buna si de chiuieli, am ajuns la poalele cabanei Padina, din Parcul national Bucegi, unde m-am infiltrat in camera rezervata baietilor, desi eram nerabdator sa dorm in minunatul meu cort, numai ca era umpic cam tarziu sa il instalez, nu ca ar fi mare scofala sa il 'nalt, dar trebuia sa vad care e atmosfera pe acolo, sa aflu cum sta treaba cu ursii in zona. Dar seara nu am stat cu mainile in san, ci m-am pus strajnic pe socializat, si am luat contact cu un om extraordinar, un domn profesor din Moreni,oras al aurului negru, ce avea sub tutela o gloata de copii de generala ce se campasera foarte aproape de cabana noastra. Pustanii de la cort m-au primit seara la focul lor de tabara si se bucurau sa ma amestec si eu printre corturile lor, dar pana una alta m-am bucurat de foc si de un somn nu prea odihnitor in cabana, deoarece colegii de camera, niste petrecareti inraiti au tras la masea pana in zori:)) si nu s-au gandit la restul, noroc ca a doua zi am avut un traseu micut de la Padina pana la Saua Strunga, numai bun pentru inceput, a fost ca o aclimatizare presarata cu imagini minunate, cu o stana, un refugiu si la capat o vale adanca de toata frumusetea.

Seara la cabana parca petrecareala a luat amploare asa ca am stat pana tarziu la foc cand m-a trezesc langa mine cu un cetatean turmentat ce purta un tricou de'al meu pentru ca de beat ce era a necajit o fata ce i-a turnat berea in cap si apoi si-a gasit schimburi pe patul meu. A trebuit sa am grija de el, pentru ca a avut cateva tentative de a cadea in foc si era cat pe ce sa imi arda tricoul :)). L-am mai tinut nitzel la aer pe iarba, apoi l-am ademenit in cabana promitandu-i ca am bere sub pat. L-am predat colegilor de camera si am dat fuga iar la foc cu Bebe si Emil si am desfacut o sampanie sa sarbatorim succesele nostre din sesiunea recent incheiata, sa preamarim vacanta ce ni se asterne si nu in ultimul rand sa udam cortul. Sampania a curs repede pe ale noastre gaturi insetate, focul nu voia sa mai renasca din cenusa'i proprie si din propriu'i jar, iar la auzul latraturilor ce anuntau prenzenta lui Mos Martin, am luat o patura si m-am bagat la cort si am tras un somn cum nici nu visam vreodata. Cand m-am trezit si am scos capul la lumina din culcus am fost tare uimit cand am vazut celofan pe restul corturilor pentru ca pe timpul noptii nici n-am bagat de seama ca norii au aruncat ceva stropi pe casutele noatre. Ma simteam asa de mandru de cortul meu ca m-a protejat asa bine, incat nu numai ca n-a lasat apa inauntru, dar n-a facut galagie sa ma trezeasca :))...asta da treaba.

In doua zi de tabara n-am mai scos harta si m-am lasat dus de restul grupului la vale spre Lacul Bolboci si de acolo m-am tot tinut dupa ei, neatent incotro merg dar fericit cu ceea ce vedeam in jurul meu si tot luam inaltime si ma asteptam sa vad care era destinatia, cand intr-un final ma trezesc intr-o fosta cariera de piatra ce nu prea m-a incantat asa mult, doar privelistea pe care o oferea in jurul ei mai stergea din amarul ce mi-l lasase muntele ranit.

Apoi am facut cale intoarsa pana la Padina pe drumul care am venit si cat fu drumul de lung m-am intrecut cu Emil in a spune bancuri, asa de incet ne-am intors incat am ajuns ultimii la cabana. P'acolo toti erau franti de oboseala, de parca ar fi fost storsi de toata energia ce o aveau in trup, stateau ca niste frunze, care pe unde picase din ram. Insa spre seara parca erau huhurezi, caci toti isi revenisera si erau pusi pe distractie si m-am lasaat si eu ademenit de umorul lor si faceam naveta de la foc la cabana sa nu ratez distractia prin nici un loc, asa ca 1 noaptea m-a prins in cabana, cand focul se stinsese si pustii intrasera la cort. La un moment dat in linistea noptii incepe sa zbiere o goarna ragusita si din padure se ivesc raze de lanterna, oops era o ursoaica ce dadea tarcoale unei remorci de gunoi lasata neatent peste noapte prin preajma si asa ca in noaptea aia m-am lasat pagubas sa mai bat drumul pana la cort desi ar fi trebuit sa fiu acolo langa el sa il protejez pt ca in zori aveam sa aflu ca ursulica isi bagase gherutele intr-un cort pus cam anapoda langa rau, oricum departe de campingul nostru.

A treia zi dimineata urma sa urcam la Babe sa le vedem stand la sfat, dar trantorii mei au ales sa urce comod cu telecabina de la Pestera pana sus, asa ca am luat atitudine si dupa ce mi-am impartit bagajul in doua cu Bebe, am pornit in galop nebunesc spre batranele, lasand grupul somnoros in urma pasilor mei. Si dai si dai cand prin jepi, cand printre pietre, astfel am batut in cel mai rapid mod traseul, iar la sosire spre stupoarea mea eram primul ajuns, deoarece telecabina lor avusese o mica intarziere din pricina unei revizii, teribil m-am bucurat ca nu m-am lasat eu asteptat, ci ei. Apoi ceata s-a strans in jurul Babelorpentru poze, apoi cu Sfinxul si evident cu Lord, un minunat saint bernard cu care faceai poza la minut in creierii muntilor .

Am lasat Babele sa-si vada de barfa lor, Sfinxul sa filozofeze cat o vrea si am apucat pe o cararuie, inalbita de petece de zapada, ce ne-a purtat pana la Crucea de pe Caraiman. Fiind printre nori albi si pufosi nu-mi puteam forma in minte imaginea traseului, asa ca m-am lasat dus de pasii mei pana cand crucea a rasarit in fata nostra, colosala priveliste ne-a oferit Caraimanul. Aici iar poze poze poze si apoi am scos brisca sa savuram o conserva la pachet, am asteptat sa treaca norul spre a ne largi perspectiva si ne-am intors la Babe.

Am luat harta am analizat nitzel oprotunitatile unui alt traseu si apoi eu cu Bebe si o colega de'a ei am schimbat ruta de intoarcere si ne-am dus la Piatra Arsa prin Jepii Mari, iar de ai aici am recrutat pe Misa, catelusa botezatata de noi astfel in onoarea lui nea Mishu agramatul, ce ne-a dus in siguranta pana la Padina. Aici Mia a inceput sa se lupte cu niste oase gasite prin iarba, iar cand m-am intors cu si mai multe d'ake gurii pt ea, n-a mai fost de gasit, mi-a parut rau ca nici nu si-a luat ramas bun prietenul nostru de drum. Seara asta am bagat somn de voie mai devreme caci eram tare obosit si ars de soare.

Ziua a patra era dedicata unui program mai lejer ce cuprindea doar o vizita in Pestera Ialomitei si un curs despre Masivul Bucegi. Pestera Iolamitei pentru mult timp nu m-a surprins,tinand misterele ascunse de ochii nostrii, imi parea demitizata deoarece era luminata aproape complet si peste tot erau scari si lemne lasate aiurea, parca isi pierduse farmecul, dar tot frumoasa tot era. Am mers, am mers si la un moment dat scarile s-au terminat brusc, lumina nu mai razbea de unde pestera incepuse sa se ingusteze. Motiv de bucurie pentru mine si pt Emil asa ca ne-am aprins frontalele si am activat simtul nostru de exploratori si ne-am tarat cat am putut de mult pana unde nu s-a mai putut, parca ma strecuram spre comoara piratilor, era o portiune micuta neatinsa de mana omului prea mult, doar cativa pasi mai erau pe pamantul ud, semn ca nu era taram neprihanit, dar oferit de pestera putinor cutezatori. Ne-am strecurat 'napoi pe unde am intrat si ne-am alaturat grupului pana la iesire si apoi iar la tabara de baza Padina.

La cabana ceva cam plictiseala, dar cu o idee ce a facut toti banii am ras pana am facut burta. La ora 3 toata lumea era convocata in sala de mese pentru curs si toate fetele trebuiau sa treaca pe sub gura podului la iesirea din camera, asa ca m-am suit binisor in pod si d'acolo pandeam pe cei slab de ingeri si intindeam cate o mana spre a obtine cate un urlet infricosat, iar eu le ofeream rasul meu colorat. Si asa rand pe rand mai toate fetele au cazut in plasa intinsa special pentru ele. Spre seara am anuntat pe toti ca urma sa plec inaintea lor acasa deorece mai trebuie sa si muncesc o zi doua pe saptamana. Imi parea tare rau ca'i parasesc si le las lor toata distractia. dar nu aveam incotro, asa ca mi-am strans cortul sa nu il gasesc ud diminieata, am facut bagajul si in zori doar imi puneam bocancii in picioare si o luam la pas. Nu putea sa las lumea trista, asa ca am gasit cum sa ii inveselesc iar, umpland cabana de chiuieli si hohote de ras. Drept urmare am cules de pe iarba din fata cabanei un mic brotacel si il purtam in palme spre al prezenta fetelor ce-l intampinau cu un mult asteptat tipat isteric :)) iar dupa ce sculasem toata cabana i-am redat libertatea brotacului si m-am bagat la somn caci in zori aveam planuri mari.

Cand s-a crapat de ziua am impachetat restul in rucsac si am plecat inima stransa spre Varful Omu, intr-o ascensiune solitara. Imi parea rau ca ii pot lua cu mine asa ca nici nu i-am mai trezit sa imi iau ramas bun de la ei. Am iesit timptil din cabana, am tras aer in piept si am simtit in clipa aia ca va fi o zi frumoasa. Dupa 3 ore de la plecarea mea si dupa 4 tricouri ce le-am facut learca pe traseu am ajuns pe varf, de fapt nici n-a fi stiut ca sunt pe Om daca nu intrebam doi muntzomani din galati ce mi-au devenit apoi prieteni de drum.

Am facut o poza, am mancat o conserva si am baut o cafea impreuna apoi ne-am luat rucsacii la spinare si am coborat pe traseul ce ducea la Babe. Si pe drum, surpriza. ghici cine-mi iese in cale, toti ai mei de la cabana urcau si ei la Om, parca trecuse o vesnicie de cand ii vazusem ultima oara, asa de tare ne bucuram de reintalnirea noastra si parca as fi urcat iar cu ei, dar timpul era scurt si aveam un tren de prins, asa ca le-am indicat drumul cel mai scurt si i-am lasat prada privelistii ce ii astepta. De la Babe, am luat telecabina in Busteni si apoi din gara am luat un accelerat ce m-a dus in lumea civilizata cu care nu-mi doream sa iau contact prea mult, dar m-am conformat si mi-a urmat drumul spre casa.

Bobocica Boop

2008-06-26T06:09:00.000-07:00

Tricoul pt Bobocica e o isprava mai veche, numai ca imi doream alte poze in care sa apara si ea, dar micuta nici nu-si mai vede capul de atata scolire pentru BAC. Dar nu'i bai, ca scapa ea cu bine, chiar foarte bine si o sa mai pun si alte poze. Si daca nu o cunosti pe Bobocica, nu ai citit prea des blogul, pentru ca ei i-am mai facut un tricou cu cei doi pinguini ce se leganau. C'ya amigos si mult succes!!!

Tananaaa..!!! Mmazare Man!!!

2008-06-16T11:44:00.000-07:00

Fighting crime, trying to save the world,
here he come just in time the Mmazare Man !!!
In zilele acestea avem nevoie de acest omulet verde,
Doar Mmazare Man mai poate sa salveze ce mai e de salvat,
nu il cautati va gaseste el ! :))
Think Green Just like Mmazre Man!!!

The day is saved by Mmazare Man!!!!

Imbraca-te la meci in TRICOU-LOR !!!

2008-06-10T11:58:00.000-07:00

Doar la "Claie peste gramada" poti gasi asa numitul TRICOU-LOR ;)) pentru ca in perioada asta infloresc ca papadiile in soarele diminetii, suporterii in galben!!! Chiar daca fotbalul ne uneste pe toti in galben, e bine sa ne distingem macar prin tricouri unicat! Eu unu' m-am bucurat teribil sa am tricou ceva mai diferit de ceilalti suporteri, cred ca si fratele'meu a apreciat
ocazia de a fi inedit!
Pana atunci Hai Romania!!!!

Suntem toţi pui de lei
Si luptam ca si ei
Cand e clipa de foc!

Să fi cel mai bun !!!
Daca lupţi vei invinge mereu!
Cand vrei nimic nu e prea greu!

Noi suntem români, noi suntem români!
Ooooo...ROMÂNIAAAA!!!!

Kitch Kitch Kitch ,,,,partyyyy !!!!

2008-06-01T13:39:00.000-07:00

Adevarul este cam asa, cand nu esti cocalar (manelist manelar bla bla) iti doresti sa fi, asa ca recurgi la tot felul de metode pagane incercand sa pari cat mai kitchos. Cam asa au stat lucrurile vineri seara in CubA, unde s-au strans cei mai prost imbracati oameni din urbe, ce sa mai, am contribuit si eu cu ceva tricouri originale in conceptie, dar kitchoase in esenta.

Asadar s-au servit doua bucati in genul D&C (DULCEA & CABBANA) pentru domni si domnisoare :

Imediat dupa asta a venit repede si binecunoscutul brand cK (Calvin Clei) :)))))

Iar daca acest tricou lipseste din garderoba unui manelist autentic este jale mare, mandria sa are mult de suferit, mare atentieee: De puta madre akka. Cateaua de mata 69 bineinteleessss....

Si daca s-a intamplat sa nu va saturati de tzoalele
pe care scrie COR73Z, cu siguranta
trebuie sa tineti pasul cu moda si sa fiti in tendinta,
drept urmare comandati acest tricou feeric,
produsele noastre nu se gasesc in magazine, nici la talcioc, bazar,
in piata sau pe acolo de unde cocalarii isi iau hainutze dragutze :)
asadar noul COR73Z este asa zisul COr43L (CORNEL)

Pentru ca prostul nu e prost destul fara lantisor si ghiul, priviti urmatoarea bijuterie, o adevarata capodopera:

Asta e fratzioare, unii are altii n'are !!! :)))

Zguduind prin Vrancea de 1 mai !

2008-05-06T03:33:00.000-07:00

Cu toate ca am fagaduit ca dubita va ajunge pe litoral de ziua muncii,
mi-am incalcat promisiunea pentru ca la mare de 1 mai se anuntase forfota mare si personaje diverse, numai ca soarele lipsea din peisaj,
am preferat  sa ma alatur "grupului de amici" si sa mai impartim pentru inca o data aceeasi cabana si aceleasi trasee, oricum la munte parca nu m-ar fi deranjat asa mult daca nu era cald si soare, dar spre bucuria tuturor de ziua muncii am avut parte de o zi placuta, doar nori razleti ce dadeau rotocoale deasupra capetelor noastre incercand sa ne sperie nitel.



Plecarea a fost stabilita in zorii zilei de miercuri, dar decalata cu doua ore, adica doua ore de somn in plus, pentru ca pe ultima suta de metrii s-a renuntat la parcurgerea drumului pana in Focsani cu trenul, in beneficiul mobilitatii oferite de o generoasa
masina.
Unu' cate  unu' ne-am strans  la Davila, Bianca si cu mine chiar am ajuns in acelasi moment la locul stabilit, iar apoi Buri si George akka Adi ne-au reperat rapid, am incarcat rucsacii in portbagaj si apoi am taiato spre Mioveni sa culegem si pe Deea,
ultima componenta a cvintetului muncitoresc.
Si din Miovenit tot mai departe prin Campulun Muscel, iar mai apoi am strabatut ametitoarele
serpentine ce duc spre Brasov, iar o data ajuns in orasul de sub Tampa, m-am lasat prada somnului si cand m-am trezit credeam ca am ajuns asa departe incat am trecut granita, pentru ca nimeni in afara de cei din masina nu mai vorbea romaneste in jurul meu, iar pe toate afisele si placutele erau atarnate litere si cuvinte de neinteles, si claie peste gramada amicii
s-au mai apucat si de baza vazandu-ma asa de naucit mau pacalit ca suntem in Focsani,
dar eu in pom  si pomu'n aer i-am crezut, o bucata de vreme,
pana ce am auzit pe la spate ceva chicoteli si tot isistand ca suntem in Focsani,
abia ce m-am dat jos din pom si am relizat ca de fapt suntem in Targu Secuiesc.

Din Targu Secuiesc am plecat mai departe spre Lepsa, dar nu prea grabiti, mai mult la pas, chiar si cu masina deoarece drumul nu ne permitea, in schimb pe langa noi grabite goneau camioane
incarcate cu busteni, lasand in urma padurea cheala si prin multe parti realizam cu stupoare ca pamantul o ia la vale, dar vreau sa trec rapid peste aspectul asta pentru ca o sa imi piara cheful de scris.

Si iata-ne ajunsi la pensiunea ce ne va gazdui pe durata periplului nostru prin Vrancea, o vila draguta, chiar in tendinta prin culoarea ei roz, iar ca sa ma incadrez perfect in decor, m-am cazat intr-o camera tot roz :)). Acolo ne-am marit grupul, ne-am intalnit cu Ionut, Madalina si Stefan,
am mancat impreuna iar apoi program de voie, am batut mingea prin iarba, am dat aripi zmeului, nu prea mult pentru ca vantul n-a intrat in joc cu mine, asa ca am inceput sa azvarl cu bumerangul sa-l intarat sa sufle mai puternic. Cand toti am iesit la lumina, am cercetat zona in amonte de raul de langa pensiune, iar la coborare am incerc sa ma dau pe role desi drumul nu arata deloc bine si pentru ca
m-a mancat, m-am si scarpinat luand nu una, ci doua trante urate, iar abia apoi m-am potolit.

A doua zi am dat trezirea in toata cabana de cum am facut ochi, pentru ca era 1 mai si urma un traseu ceva mai cuprinzator. Vremea tinea cu noi din plin, energie la maxim, iar cand am aflat ca
putem cobora pe o scurtatura pe care candva nemtii s-au retras din muntii nostrii, parca ne ardeau talpile de nerabdare, asa ca rucsacii in spate, baterii in aparatul foto si de aici sa te tot ti.
Dupa ceva kilometrii buni de mers, am facut si prima oprire la galagioasa Cascada Putna, unde a fost ceva in genul unei sesiuni foto :)).

Cu toate ca pe indicator principalul obiectiv era cascada, antentia mi-a fost rapita de o soparla ce
se incalzea timid la soare, astfel ea a furat prim-planul catorva poze;)

De la cascada am facut cale intoarsa, iar apoi am cotit spre "Rezervatia naturala de carnivore mari Tisita", iar aici de la intrare si pe tot parcursul plimbarii pe cararile inguste acopaniate de suntetul raului amplificat de chei, a fost ca o descarcare de tot ce e in afara rezervatiei. E minunat sa vezi doar natura fara influenta nefasta a omului, sa nu o vezi decorata cu pet-uri, sa te plimbi cu adevarat printre copaci falnici, nu printre cioturile unor paduri fantoma, asa da!
Cu toate ca indicatorul de la intrare ne dadea sfaturi cum sa ne ferim de ursii flamanzi ce ne vor iesi in cale, tot ce am intalnit pe acolo a fost doar aceasta mica vietate verde(nicidecum ca mi-as fi dorit foarte mult sa dau nas in nas cu Mos Martin ), poate ca daca pupam brotacul se transforma in urs, bine totusi ca m-am abtinut :)).

Si au tot mers ei, 'nainte 'nainte, sarind cand la stanga, cand la dreapta cursului de apa si au tot mers pana ce stupoare, o arcada micuta sapata in stanca, apoi inca una ceva mai indrazneata, pana ce stupoare, am ajuns la destinatie, un tunel adevarat din care se vedea doar o luminita de la capatul celalalt. Am fost tentati sa nu-l strabatem deoarece parea inundat, dar nu ne-am lasat intimidati si mai pe cate o piatra ce ce scotea capul din apa, mai pe de'a dreptul prin apa unde era mai mica, mai prin noroaie bine ascunse in intunericul din tunel si iata-ne la capatul sau, soare, frumos si un alt fir de apa, dar nu de apa ne era noua pofta, ci de berea din rucsac ce o pastrasem ca recompensa pentru clipa cand vom fi la finalul traseului planuit. Am mai scos si ceva merinde din bocceluta, iar apoi cu forte proaspete ne-am tras cu totii in poza si am suant retragerea cu gand sa ajungem la pastravarie.

Si cand la deal, cand la vale treceam cu pas vioi , dar nu prea grabiti sa ne despartim de ceea ce ne inconjoara, cu ochii numai pe stanci, cand in sus sa admiram ce a sculptat apa prin forta ei nestavilita, cand cu privirea in pamant avand grija pe unde calcam.

Si inca aproape doua ore ne-am purtat pe picioare pana spre iesire si de aici bun ramas padurarului, intrebandu-l daca nu putem trece raul pe undeva, sa o scurtam spre pastravarie caci asta ne era gandul de acum. N-am avut noroc, am ocolit ceva drum, dar iata-ne la pastravarie si pastravaria inchisa, ne-am amarat cumplit sa dam de usi ferecate, pentru ca tot drumul am planuit in fel si chip cum sa gatim mai bine pastravul, asa ca ne-am pus pofta in cui si ajunsi la cabana pe inserat, am pus mamaliga la fiert si-am incins un talmes-balmes sa ne stinga pofta de peste si sa ne aline foamea, pentru ca apoi sa mai aprindem si un gratar sa ne saturam ca de 1 mai si cine a mai putut a bagat si un monopoly iar cine nu la somn cu el.

Vineri dimineata au inceput pregatirile pentru plecare, iar eu nemaipund suporta gandul ca am luat sandalele degeaba cu mine, am lasat bocancii deoparte si-am scos degetelele la lumina prin sandale, desi nu era chiar cald afara. Apoi ceata s-a spart in doua grupuri, cei cu trenu parasind cabana mai devreme zorind spre Focsani sa prinda trenul lor , iar noi cu masina am luato usor spre casa, presarand drumul cu popasuri, dintre care prima la pastravaria ce deja isi pierduse farmecul pentru ca pestele cumparat era pentru acasa. Mai apoi am nimerit prin Brasovul in plina sarbatoare, celebrandu-si zilele sale ca in fiecare an, si m-am bucurat teribil pentru ca in sfarsit aveam timp sa iau la pas cotloanele cetatii.

want to smurf around?

2008-04-27T06:36:00.000-07:00

heeey....este ca o minune de Paste, am reusit sa obtin niste negru....uraaaaaaaa..... minunile existaaa.. priviti si convingeti-va ...lalalalalala...... see u later.... i'm going to smurf around amigos....:))))

Nu taia padurea ca-n codru!

2008-04-24T23:17:00.006-07:00

Ce'a fost si ce'a mai ramas dintr-o tara acoperita in proportie de 80% de paduri, fruntasa in Europa, un plaman verde omenirii, iar acum dupa ce 350.000 hectare au fost rase fara mila si fara chibzuinta de pe fata Pamantului, Romania este spre rusinea noastra, codasa listei celor mai impadurite tari din Europa, cu 26.7% suprafata impadurita. Si tot spunem ca asa a vrut Dumnezeu sa fie cand ne usuca seceta, cand ape involburate spulbera tot ce le sta in cale, cand pamantul fuge de sub case , dar asa a vrut Dumnezeu sa ne lase securea in maini si sa ne taiem singuri craca de sub picioare. Degeaba sunt chemati marii sarmani cureaua sa o stranga, cand voi taiati fara vreo trebuinta sudoarea zecilor de ani in care copacii s-au inaltat smeriti spre cer.

Şi chiar acum, când eu acestea scriu,
Când vă vorbesc plângând la fiecare,
Pentru un pom sub cer e prea târziu…
Un pom măcar ireversibil moare.

dupa Adrian Paunescu- "Manifest pentru sanatatea Pamantului"

Salut, el este George!

2008-04-22T13:35:00.000-07:00

Pt. cei nestiutori Bury este azi la cea de-a treia aniversare din acest an... .a inceput sanatos cu un Sf. Ion pe 7 ianuarie.... a continuat o data cu mine pe 2 februarie... cand el a implinit 22, iar eu 20....iar acum s-a trezit ca il mai cheama si George...pai asta e viata?... maine cand il prindeti...ceretii si va va da...pt ca el e generos si in cautare de prieteni de pahar :)) ..... La multi ani Bury Ionut George:)))...sper sa reusesti sa aduni multe cadouri azi...!!!!

2008-04-11T14:55:00.000-07:00

Psihologia inversa chiar m-a afectat si pe mine desi nu ma asteptam...dupa ce tricoul precedent a fost verde pe alb...cel de azi a creat viceversa...si a iesit alb pe verde....plus ceva rosu pentru mai multa iubire...este tricoul dorit de Magdu...sper sa nu citesti asta pana sambata...ok... cei ce gandesc verde poate au sa inteleaga mai multe... si cand spun verde, spun eco.... si daca tot e vorba de eco.... am o rugaminte .... cand intr-o incapere este lumina aprinsa, iar afara este soare din belsug, nu incercati sa il opriti pe cel ce vrea sa stinga lumina spunand : " Lasa ba ca nu platesti tu!",
eu nu voiam azi sa opresc lumina de teama ca nu cumva universitatea
sa saraceasca, pur si simplu e firesc sa te  bucuri de bogatia luminii
solare, pacat ca nu m-ati inteles, daca  tot vreti lumina
non-stop, investiti in centrale eoliene...barem sa stim o treaba...
numai bine voua tuturor... tricoul asta e pt voi ... invatati sa iubiti ceea ce va inconjoara...
de aceea pentru mine muntele... munte se zice... de aceea pentru mine iarba... iarba se spune....
de aceea pentru mine izvorul ...  izvoraste... de aceea  pentru mine viata se traieste ...!!!

Psihologia inversa..

2008-04-10T04:10:00.000-07:00

Micuta din imagine aplica tipilor psihologia inversa... ea sustine ca'i uraste pe baietei.... dar este doar o inducere in eroare... nu va lasati pacaliti de mesaju' de pe tricou ...
nu mai minti mai Bebe! ... caci s-ar putea pana la urma sa-i creasca nasul lui Mandy...
si sa te ti apoi.....;)) ...HAOS!!!!

Pictura e poezie...

2008-04-09T02:45:00.000-07:00

Da! Da !... Va pot confirma cele sustinute de acest titlu izbitor... pictora e poezie...si poezia e pictura...nu e de gluma... in felul sau delicat Bury si-a dorit acest tricou cu totul si cu totul artistic ...printr-un moment de maxima inspiratie am ajuns la un octet mirific ...
cititi cu atentie... si luati aminte... in cazul in care ceva este neclar luati legatura cu Bury ... el are o intreaga conceptie filozofica despre cele pictate pe al sau tricou..nimic nu este la intamplare...;)

Bascalavista, baby!

2008-04-04T09:20:00.000-07:00

si dupa cum spune o vorba din popor ..." omu' gospodar isi face iarna tricou...si vara caciula!".... dar pentru basca ai nevoie sa mergi la Bujie...(www.bascalavista.blogspot.com), iar daca vrei tricou esti omul potrivit la locul potrivit....;))...!!! Program Non-Stop :))

doi pinguini se leganau...

2008-03-27T15:02:00.000-07:00

Doi pinguini se leganau ....pe o panza colorata....si pentru ca...nu se rupea...au mai chemat un pinguin :))... si uite asa bobocica a strans nouasprezece pinguini...!!! La multi pinguini micutzoooo!!!! >:D<

pinguinu' sedentar...Tux...:))

2008-03-16T08:48:00.000-07:00

El e Tux ;)...cei care stau mai mult la calculator il cunosc ...ceilaltii nu ....e priten cu fratele meu... deci tricoul ii apartine in totalitate... cand il vedeti pe strada sa nu va fie teama de Tux...:)) sa-i zambiti ;)

in sfarsit propria dubitza ..:)

2008-03-16T08:38:00.000-07:00

De 1 mai voi merge la mare cu dubitza mea...e loc pentru toata lumea...:))...dar sa fie clar... no one rides for free...ass gas or grass :))))))))

unu si cu unu fac intotdeuna doi

2008-02-26T12:08:00.000-08:00

Pt. ca am prins gustul pictatului pe tricouri ...a aparut si o idee de cadou pt o persoana foarte draga mie si nu numai mie...chiar maine este ziua lui, abia astept sa ii vad reactia...iar zilele urmatoare va aparea imbracat cu frumusetea asta de tricou....:))))....the answer my friend is blowin' in the wind....:)

primul meu tricou home made

2008-02-26T12:03:00.001-08:00

Pt ca nu am putut comanda tricoul asta pe net, deoarece englezii nu vor sa riste expedierea pana in Romania, Nigeria sau Bangladesh am luat atitudine si mi-am desenat chiar eu un mic tricou...asta e ...Peace Love & Skydive..:)

Exista viata dupa sesiune...in Parang

2008-02-21T09:54:00.001-08:00

Cu mare bucurie pot constata ca exista o minunata viata dupa sesiune...dupa opt examene simti ca traiesti cu adevarat pe o partie de schi bine incarcata cu zapada numai buna sa te dai de dimineata pana seara.Foarte multa lume nu a fost disponibila la distractie asa ca grupul petrecaret a fost de fapt un trio: Bianca, Cristi si cu mine. Ca de obicei desi eu am facut de cateva zile bune planul de evadare, parintii afla mereu ultimii ca eu o sa
plec iar de acasa, dar mami nu se suparaa, si uite asa imi fac intrarea pe peron cu rucsacu burdusit si cu schiurile in brate, neluam bilete, urcam, alegem un compartiment oarecare si 12 ore jucam scrabble pana in Petrosani. In zori vedem pe geam zapada din abundenta, minunat. Luam primu taxi ce ne-a iesit in cale si suntem la telescaun, asteptand sa ne vina randul pentru urcus, avem la picioare zapada destula si eram benoclat sa nu fie zone fara zapada, pentru a putea cobora pe schiurila plecarea spre casa....succes...zapada peste tot. Cum cobor din telescaun primul lucru pe care'l fac e sa imi pun claparii in picioareii fixez in legaturi si o iau la vale spre cabana sa scap de bagaj, zis si facut. Inca nu era incalzita cabana, nici camera in care urma sa dorm nu am fost curios sa o vad, doar m-am schimbat si am iesit cu totii pe partie. Bianca era la primul contact cu schiurile, asa ca si-a inchiriat o pereche pe masura ei si era gata pentru trantele ce vor urma. Pentru ca voia sa invete cat ai bine sa schieze si-a luat un instructor de schi voluntar in persoana mea :)) cum am putut mai bine i-am explic cum sa se dea, iar dupa ceva timp in care Cristi imi facea pofta vazandu-l cum se da cu placa, m-am alaturat lui si am inceput sa lunecam pe zapada. Dupa fiecare coborare o luam la pas inapoi la deal, inspectand
evolutia Biancai si pana seara nu am facut altceva decat sa urmam zicala "what goes up must come down". La cabana am gasit in sfarsit caldurica, am mancat pe rupte din merindele aduse de acasa si iar am incins cateva partide de scrabble pana ni s-au facut ochii mici si ne-am bagat la culcarica. Dimineata m-am trezit primu si am inceput sa trag de restu sa ii scol si sa mergem pe partie, a trebuit sa ii momesc cu masa deja pusa si cu ceai cald pentru ai scoate de sub paturi. Am succes si repede mancam si iesim pe partie, Bianca isi continua progresele din ziua anterioara si coboara fara cazaturi, iar Cristi si cu mine tentati de telescaun si de partii tot mai lungi, urcam pana in capatul telescaunului si coboram doi kilometri si jumatate printre copaci pana la poalele baza partiei, prima coborare era cam orbeasca nestiind traseul ideal, dar urmatoarea a mers mult mai bine, ajunsi jos scoateam banu' si o luam iar spre varf. Bianca incepuse sa mearga chiar bine si ludand-o am convinso sa urce pe o partie medie, prima coborare nu a fost stralucita, ii lipsea foarte mult incredea in ea, dar la a doua incepeau sa se lege virajele si capata tot mai multa incredere, iar la treia deja puteam spune ca se dadea.
Toti obositi ne-am refugiat la caldura, am mancat si am inceput sa pasam o tuiculita de la unu la altu pana am ajuns foarte veseli, chiar euforici, asa incat ne'am autoinvitat pe la cabana vecina sa jucam Risc. Dupa doua partide interminabile in care ne-am razboit impartindu-ne globul pamantesc am plecat la cabana, dar cineva a avut proasta inspiratie sa ne incuie afara, cioc-cioc si eram inauntru, iar replica nostra la intrare: Nene cabanier cum sa incui usa, nu ti se parea cam liniste in cabana? :)) am mai ras noi ore bune si cabana sa facem simtita prezenta dupa care ne-am bagat la un bine meritat somn. Dimineta urmatoare am tras de mine sa ma trezesc cat mai devreme pt ca era ultima
zi de schi, ne facem calculul banilor de cazare si drum iar restu ii dam pe toti pe telescaun sa putem schia cat mai mult. Pe la 1 ne facem bagajul, pe Bianca o trimitem jos cu telescaunul iar noi cu rucsacii in spate pe schiuri eu si Cristi pe placa reusim cea mai buna coborare din istorie, zapada ideala, soare din plin, cer senin si mai ales cazaturi minime. Ceea ce urmeaza e destul de previzil urcam in trenul ce duce spre casa, la Craiova ne desartim de Bianca pentru ca ea trebuia sa ajung la facultate in Bucuresti, iar Cristi si cu mine luam trenu de Pitesti si in miez de noapte suntem in sanul familei, ca de obicei drumu la intoarcere a fost mai lung decat la dus desi practic a fost mai scurt cu trei ore, dar asa va fi mereu.